protv.md

O rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al Republicii Moldova anunță autoritățile ucrainene

Șeful administrației regionale Nikolaev Vitali Kim declară, pe canalul său de Telegram, că o rachetă lansată de militarii ruși ar fi traversat spațiul aerian al Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut pe 10 februarie. 

Canalele de Telegram din Ucraina menționează că racheta rusească a traversat spațiul Republicii Moldova, îndreptându-se spre direcția Cernăuți.

NM a solicitat un comentariu de la reprezentanții Ministerului Apărării. Deocamdată nu am primit un răspuns.

De menționat că în dimineața zilei de 10 ianuarie, în Ucraina a fost anunțată alertă aeriană. Potrivit presei ucrainene, explozii s-au auzit inclusiv la Kiev, Harkov, Odesa, Dnepropetrovsk, Zaporojie. Compania Ukrenergo a raportat că mai multe instalații de infrastructură de înaltă tensiune din estul, vestul și sudul Ucrainei au fost lovite de un atac cu rachete. Acest lucru a provocat întreruperi de curent în unele zone.

***

Amintim că în ianuarie 2023, în zona sectorului de frontieră Larga din raionul Briceni au fost depistat bucăți de rachetă, urmare a bombardamentelor masive ale Rusiei asupra Ucrainei. A fost al 3-lea caz în care resturi ale unor rachete provenite din bombardamentele asupra Ucrainei au căzut pe teritoriul Republicii Moldova.

În același context amintim că pe 10 octombrie 2022, zeci de rachete rusești au lovit infrastructura critică, clădirile rezidențiale și locurile de joacă din Ucraina. Imediat după atacuri, președintele rus Vladimir Putin a numit loviturile „un răspuns la aruncarea în aer al a podului din Crimeea”. Potrivit lui, Rusia lovește „facilități de energie, comandă militară și comunicații”.

În aceeași zi, Ministerul Apărării de la Chișinău a anunțat că trei rachete rusești, care au lovit ținte în Ucraina, au zburat deasupra spațiului aerian al țării noastre. Instituția a declarat că țintele prezentau pericol pentru infrastructura Republicii Moldova și, în special, pentru aeronavele civile care survolează spațiul.

Acțiunea a fost condamnată de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, prim-ministra Natalia Gavrilița și speakerul Igor Grosu. „Este o încălcare flagrantă a spațiului nostru aerian și a neutralității Republicii Moldova comisă de forțele armate ruse”, a menționat Maia Sandu.

Pe 17 octombrie, Anatolie Nosatîi a spus că Moscova nu a oferit nicio explicație plauzibilă autorităților de la Chișinău, după ce trei rachete rusești au survolat ilegal spațiul aerian al țării noastre. Nosatîi a mai declarat că partea rusă nu a recunoscut nici până astăzi faptul că rachetele sale au survolat spațiul aerian al Moldovei, fără o permisiune în acest sens.

Ulterior, președintele Parlamentului Igor Grosu a spus că autoritățile moldovenești nu sunt mirate că Federația Rusă nu recunoaște că rachetele sale au survolat spațiul aerian al Moldovei. Oficialul a declarat că se caută soluții pentru nu doar a urmări rachetele, ci și pentru „a avea sisteme care să se poată opune la astfel de încercări”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

The Moscow Times

Drone ucrainene au atacat din nou un depozit Wildberries din Rusia. Alte lovituri în regiunile Saratov și Rostov (VIDEO)

Drone ucrainene au atacat în dimineața zilei de 25 iulie complexul logistic al companiei Wildberries din Ekaterinburg. Anunțul a fost făcut de compania RWB, care a precizat că angajații au fost evacuați preventiv înainte de atac, iar nicio persoană nu ar fi fost rănită. Activitatea depozitului a fost suspendată temporar, însă compania susține că operațiunile vor fi reluate în curând, transmite The Moscow Times.

Imaginile publicate de canalul Exilenova+ de la fața locului arată că depozitul propriu-zis nu a fost afectat, iar lovitura ar fi vizat parcarea din apropiere. Guvernatorul regiunii Sverdlovsk, Denis Pasler, a declarat că, în urma căderii fragmentelor unei drone, au luat foc mai multe automobile, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Incendiul a fost ulterior lichidat, iar autoritățile afirmă că nu mai există riscul extinderii acestuia.

În ultima săptămână, armata ucraineană a atacat cel puțin zece depozite Wildberries din mai multe regiuni ale Rusiei, precum și din teritoriile ucrainene ocupate de Moscova, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), cu sediul în SUA. Analiștii susțin că astfel de atacuri nu doar îi fac pe locuitorii marilor orașe rusești să resimtă consecințele războiului declanșat de președintele Vladimir Putin, ci afectează și interesele financiare ale unor reprezentanți ai elitei ruse, inclusiv persoane apropiate liderului de la Kremlin.

Surse ruse citate de ISW afirmă că, după atacurile asupra unor obiective Wildberries din regiunea Moscovei, autoritățile au desfășurat suplimentar sisteme de apărare antiaeriană „Pantsir”. Analiștii consideră însă că Rusiei îi va fi tot mai dificil să protejeze astfel de infrastructuri, iar eventualele întreruperi ale activității depozitelor ar putea continua să creeze probleme locuitorilor marilor orașe.

În aceeași noapte, drone ucrainene au atacat și obiective din regiunile Saratov și Rostov. În orașul Engels, potrivit publicației ASTRA, a izbucnit un incendiu la o clădire de pe strada Engels-1, despre care se presupune că ar aparține unei unități militare. În apropiere se află infrastructura aerodromului militar „Engels-2”, notează publicația.

În regiunea Rostov, guvernatorul Iuri Sliusar a anunțat că cinci persoane au fost rănite în urma unui atac cu rachete și drone. În Rostov-pe-Don, fragmentele proiectilelor au avariat blocuri de locuințe, case particulare, clădiri aflate în construcție, spații comerciale și depozite. În raionul Krasnosulinski au fost afectate mai multe obiective de infrastructură, precum și clădirea administrativă a punctului de control rutier „Novoshahtinsk”, unde au fost introduse restricții de circulație.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: