război

În fața Ambasadei Federației Ruse din Chișinău a fost organizat un flashmob pentru a aduce un omagiu jurnaliștilor care au fost uciși în timp ce-și exercitau misiunea în Ucraina. Jurnaliștii moldoveni au venit la eveniment cu fotografiile jurnaliștilor care și-au pierdut viața în statul vecin. Organizatorul acțiunii, Centrul pentru Jurnalism

Ucraina are suficient potențial pentru a stabiliza piața mondială de alimente, dar Rusia blochează porturile și distruge baza de producție. Declarația a fost făcută de președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri cu secretarul general al ONU Antonio Guterres. „Am vorbit despre o provocare importantă nu doar pentru Ucraina,

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski, din nou, a ajuns pe coperta revistei americane Time. Un anunț în acest sens a fost făcut de revistă, pe Facebook. Publicația din mai conține și un articol „În lumea lui Zelenski”. Jurnalistul Simon Schuster a petrecut cu președintele ucrainean două săptămâni. Aceasta s-a întâmplat în

Ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, spune despre situaţia din Transnistria că este „o provocare şi o încercare de a crea un conflict”. Oficialul, citat de Hotnews, afirmă că „după toate analizele, în acest moment nu are şanse să se dezvolte”. „Nu cred că există vreun fel de posibilitate de

Rusia încearcă să destabilizeze situația din regiunea transnistreană, dar Forțele Armate ale Ucrainei sunt pregătite pentru o eventuală escaladare din partea trupelor ruse de pe teritoriul ocupat temporar al Moldovei. Declarația a fost făcută de președintele ucrainean Vladimir Zelenski. „Înțelegem clar că acesta este unul din pașii Federației Ruse. Serviciile

Fostul președinte al Moldovei, socialistul Igor Dodon consideră că guvernarea trebuie să acționeze „foarte precaut și responsabil în asemenea context alarmant”. În opinia lui Dodon, Guvernarea, dar mai ales Președinția, trebuie să ofere un mesaj clar „prin care să liniștească societatea, să dea asigurări ferme că vor fi evitate scenariile

Astăzi, 26 aprilie, se împlinesc 36 de ani de la accidentul de la Centrala Nucleară de la Cernobîl, Ucraina. Președinta Maia Sandu declară că peste 3500 de locuitori ai Moldovei au fost trimiși atunci să lichideze consecințele. „Tragedia de la Cernobîl a devenit un exemplu despre cum niciun stat nu

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a confirmat la televiziunea poloneză despre oferirea tancurilor Ucrainei. Oficialul însă a evitat să spună alte detalii, cum ar fi numărul de tancuri trimise. „Prim-ministrul Morawiecki în emisia GośćWydarzeń: Da. Polonia a predat Ucrainei tancuri, dar pentru siguranța prietenilor noștri ucraineni nu vom vorbi despre numărul

Președinția Republicii Moldova găzduiește o serie de tablouri realizate în cadrul proiectului „Мій Дім Україна/Casa mea Ucraina”, de către copiii din familiile de refugiați ucraineni. Expoziția din incinta Președinției conține doar o parte din tablourile realizate de circa 100 de copii refugiați din diferite orașe ale Ucrainei – Odessa, Kiev,

Deputații din Letonia au susținut modificările aduse Legii cetățeniei propuse de Ministerul Justiției pentru a oferi o bază legală pentru privarea cetățeniei țării pentru persoanele care susțin crimele de război. Totuși, potrivit Legii, susținătorii crimelor de război care au doar cetățenie letonă vor rămâne cetățeni. Potrivit Delfi, modificarea se referă

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x