refugiați

Miniștrii de Interne din țările membre ale Uniunii Europene au discutat despre consecințele preluării puterii în Afganistan de către talibani. Una dintre urmări este valul masiv de emigrări. În cadrul unei declarații adoptate la Bruxelles, oficialii europeni și-au manifestat determinarea de „a acționa în comun pentru prevenirea imigrării ilegale” și

133 de cetățeni ai Afganistanului, care au fost evacuați din țară după venirea la putere a talibanilor, au ajuns la Odesa. Printre aceștia sunt 85 de copii. Întrebat de jurnaliști dacă Republica Moldova va primi, la rândul său, imigranți afgani, președintele Parlamentului Igor Grosu a declarat că, deocamdată, nu au

Mișcarea radicală „Taliban” a îndreptat o echipă de combatanți la aeroportul din Kabul, pentru a dispersa mulțimea care s-a adunat la porțile acestuia, în speranța de a părăsi țara. Toate zborurile civile au fost anulate, iar aeroportul va fi închis timp de două zile, informează Euronews. Potrivit Casei Albe, din

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x