Cea de-a IX-a sesiune a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și Polonia va avea loc pe 29 mai, la Varșovia. În cadrul reuniunii, parlamentarii moldoveni și polonezi vor aborda diverse subiecte de actualitate, precum securitatea externă și internă în contextul activităților hibride ale Rusiei și al agresiunii împotriva Ucrainei. Totodată,
Drapelul Republicii Moldova a apărut într-un episod din noul serial american „FUBAR”, de pe Netflix. Primul sezon al producției cinematografice, regizată de Nick Santora, a avut premiera pe 25 mai. Protagonistul serialului, Luke, este interpretat de celebrul actor, în vârstă de 75 de ani, Arnold Schwarzenegger. În unul din episoade,
Parlamentul prelungește starea de urgență în Republica Moldova, din 4 iunie, cu încă 60 zile, din cauza riscurilor de securitate. Proiectul, susținut de 58 aleși ai poporului, a fost salutat de fracțiunea PAS și criticat de opoziția formată din comuniști și socialiști. Prim-ministrul Dorin Recean a menționat, în plenul Legislativului,
Oamenii legii anunță despre deconspirarea activității unui grup infracțional specializat în confecționarea, folosirea și comercializarea documentelor oficiale false, atât pe teritoriul Republicii Moldova cât și peste hotare. Suspecții, doi bărbați de 44 și, respectiv, 51 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore. Activitatea infracțională a grupului a fost
Custodele Coroanei Margareta va găzdui, pe 18 mai – la Palatul Elisabeta, o seară dedicată Republicii Moldova. „În contextul războiului din Ucraina, s-a dorit reiterarea puternicelor legături dintre România şi Republica Moldova, dar şi a susţinerii inechivoce a Casei Regale a României pentru aceasta. Astfel, anualul Garden Party s-a transformat
Agenția Servicii Publice (ASP) a anunțat că cetățenii moldoveni care au înregistrat acte de stare civilă la organele competente ale ţărilor străine, au obligaţia să declare transcrierea acestora, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a certificatului de stare civilă ori
Pe 5 mai, Ministerul Culturii a organizat un eveniment de anunțare a rezultatelor conscursului de soluții arhitecturale pentru reabilitarea edificiului Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Astfel, două proiecte realizate de arhitecți din Germania și un proiect efectuat de arhitecți din Republica Moldova au fost desemnate în calitate de învingătoare. Cele trei
Siegfried Mureșan, eurodeputat și vicepreședintele Pardidului Popular European, a anunțat că Republica Moldova va fi unul dintre subiectele principale ale Adunării politice a formațiunii, care se desfășoară între 4-5 mai, la Munchen. Oficialul a precizat că formațiunea va solicita sporirea sprijinului Uniunii Europene pentru țara noastră. Siegfried Mureșana a declarat
Aproape 5 mii de persoane din Republica Moldova s-au alăturat mișcării mondiale „Good Deeds Day – Ziua Faptelor Bune”, care unește locuitorii din peste 109 de țări. La acțiune a participat și echipa NewsMaker. Pe 30 aprilie, Centrul Republican al Voluntarilor s-a alăturat pentru a opta dată mișcării mondiale „Good
În fiecare an, pe data de 27 aprilie, moldovenii de pretutindeni sărbătoresc drapelul de stat al Republicii Moldova. Cu această ocazie, mai mulți demnitari de stat, dar și oameni simpli, au venit cu mesaje de felicitare pe rețelele de socializare. NM a adunat mai multe fotografii publicate pe rețelele de