Republica Moldova

60 de primării din Republica Moldova au declarat, din start, că nu doresc să inițieze procesul de amalgamare. Despre acest lucru a anunțat, pe 31 iulie, secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu. Pe de altă parte, a anunțat Buzu, 400 de primării au aprobat deja deciziile finale de amalgamare voluntară,

Prima lecție din anul de studii 2026-2027 va avea genericul „Independența care ne unește” și se va desfășura în toate instituțiile de învățământ publice și private din Republica Moldova. Despre acest lucru a anunțat pe 30 iulie Ministerul Educației și Cercetării. Pentru organizarea lecției, Ministerul Educației va desfășura, în perioada

Persoanele care vor să urmeze o facultate în Republica Moldova își pot depune, începând cu 27 iulie, dosarele de admitere. În acest an, universitățile de stat oferă peste 9 mii de locuri finanțate de la buget. Pentru anul de studii 2026-2027, universitățile de stat oferă 9.013 locuri finanțate de la

Săptămâna viitoare, în perioada 27 iulie – 2 august, în Republica Moldova se vor înregistra maxime de până la +33°C și minime de până la +12°C. În nordul și centrul țării, pentru unele zile sunt prognozate averse cu descărcări electrice. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring

Instituția publică „Centrul Național de Cercetare și Producere a Semințelor” va deveni un centru de pregătire și testare a soiurilor europene și ucrainene de cânepă industrială în Republica Moldova. Despre acest lucru a anunțat directorul instituției, Anatolie Spivacenco, în cadrul unui seminar, relatează Agroexpert. „Instituția noastră a fost selectată drept

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că nu are informații despre cele relatate în presa ucraineană, potrivit cărora, din cauza poziției Ungariei, chestiunea deschiderii clusterelor 2 și 3 pentru Ucraina și Republica Moldova a fost amânată până în septembrie. Între timp, în contextul informațiilor apărute în presa

Aflată în vizită la Chișinău, președinta Indiei, Droupadi Murmu, a declarat că a convenit cu Maia Sandu să fie promovat comerțul și încurajată o implicare mai strânsă a comunităților de afaceri. „India, de asemenea, este încântată să dubleze numărul de locuri pentru cursuri speciale și de burse pentru profesioniștii din

Ploile și vântul din 19 iulie au doborât copaci peste automobile, carosabil și rețele electrice din Republica Moldova. Un apartament, beciuri și subsoluri au fost inundate. Potrivit întreprinderii Spații Verzi, în capitală, cea mai gravă avariere a avut loc pe strada Ghidighici, unde o salcie s-a rupt și a căzut

Săptămâna aceasta va începe cu averse puternice în toată țara și temperaturi de până la +31°C în sudul Republicii Moldova. Începând de miercuri, valorile termice vor scădea cu aproximativ 6 grade în toată țara. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu. În nordul țării, la

În Republica Moldova a fost emis cod galben de instabilitate atmosferică, fiind prognozate descărcări electrice. Potrivit meteorologilor, avertizarea va viza întreg teritoriul țării. Codul galben va intra în vigoare la ora 16:00, pe 19 iulie, și va fi valabil până la ora 02:00, pe 20 iulie. Potrivit Autorității de Meteorologie

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x