Președintele României Klaus Iohannis i-a cerut omologului său ucrainean Vladimir Zelenski ca Ucraina să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”. Subiectul a fost abordat în cadrul unei discuții telefonice pe care cei doi președinți de țară au avut-o pe 1 februarie. Potrivit unui comunicat de presă publicat de administrația prezidențială de
Un accident cu 7 morți s-a produs în dimineața de 1 februarie în județul Iași, România. Ministerul de Interne al țării vecine a publicat în acest context un mesaj emoționant, prin care a îndemnat insistent oamenii să respecte regulile și să dea dovadă de precauție, uitând de telefonul mobil atunci
Un bust din bronz al domnitorului Ștefan cel Mare a dispărut din depozitul Primăriei din Tecuci, România. Sculptura, de aproape 3 metri înălțime și 1.500 de kilograme, a fost abandonată ani de zile de municipalitate pentru că nu-i găsea un amplasament în oraş. Acum, când au identificat un loc, angajații
România renunţă la lista ţărilor din zonele roşii sau galbene şi reduce carantina pentru nevaccinaţi. Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe 31 ianuarie. Prin măsurile adoptate şi aprobate prin Hotărârea CNSU, se elimină terminologia de state aflate sub o anumită culoare în funcţie de
Trei pătrimi dintre români vor unirea cu Basarabia. Cel puțin asta arată datele unui sondaj recent, informează Digi24 pe 31 ianuarie. În ceea ce privește unirea cu Republica Moldova, 74,5% dintre respondenți răspund afirmativ, 21,1% răspund negativ, iar 4,3% nu știu sau nu răspund. Datele sondajului mai arată că peste
Proiectul de lege care prevedea posibilitatea anulării buletinului de identitate românesc, dacă persoana nu locuiește la adresa declarată va fi revizuit, după ce mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile au semnalat nereguli în legătură cu acest text, informează Digi24. Actele de identitate nu vor fi anulate decât prin decizia instanței
Aspectele privind organizarea ședinței comune a Executivelor de la Chișinău și București au fost discutate pe 25 ianuarie, în cadrul întrevederii secretarului general al Guvernului, Dumitru Udrea, cu șeful Cancelariei prim-ministrului României, Mircea Abrudean. Oficialii au trasat eventuale subiecte care ar putea fi abordate, menționând importanța documentelor bilaterale ce urmează
Ministerul român al Apărării a avertizat că imaginile distribuite în ultimele zile, în care apar presupuse deplasări de coloane de vehicule militare românești sau străine, drept „dovezi” ale mișcărilor de trupe în legătură cu situația din Ucraina, nu sunt recente. Potrivit autorităților de la București, acestea constituie, de fapt, înregistrări
Parlamentul a aprobat în două lecturi ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, eliberate de instituțiile de învățământ ale ambelor state. Documentul stabilește tipurile actelor de studii, de la toate nivelurile de învățământ, care se recunosc reciproc — de
Guvernul României a actualizat, pe 21 ianuarie, noua listă a statelor cu risc epidemiologic, pe coduri de culori, în funcție de incidența cazurilor de COVID-19. Astfel, Republica Moldova a trecut din zona verde în zona roșie. Asta înseamnă că sunt scutiți de carantină cei care au schemă completă de vaccinare