rusia

Federația Rusă va încerca tot mai des să destabilizeze Republica Moldova sau să creeze impresia că situația din țară este instabilă, pentru a îngreuna aderarea la Uniunea Europeană, avertizează președinta Maia Sandu. Șefa statului a făcut declarația după ședința Consiliului Național de Securitate, după ce a fost întrebată despre interdicția

Premierul Vasile Tofan susține că, la moment, autoritățile Republicii Moldova nu au informații că schema de aprovizionare cu gaze naturale a regiunii transnistrene s-ar putea sista. În același timp, oficialul a declarat că „niciodată nu poți fi sigur” și că, în acest sens, „Federația Rusă – nu trebuie să ne

Peste 1 800 de persoane din regiunea transnistreană așteaptă despăgubirile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), în valoare totală de 7,23 milioane de euro, pe care Federația Rusă trebuie să le achite. Asociația Promo-LEX propune ca Republica Moldova să achite despăgubirile în locul Federației Ruse și să preia

O femeie în vârstă de 65 de ani, originară din Republica Moldova și cu cetățenie rusă, a fost condamnată la 14 ani de închisoare în Federația Rusă pentru trădare de patrie. Acesta este acuzată că ar fi transmis informații despre un obiectiv al Ministerului rus al Apărării unui reprezentant al

Pierderile armatei ruse în războiul împotriva Ucrainei ar putea ajunge la 2,1 milioane de militari, dintre care până la 770 000 ar fi fost uciși. Estimările apar într-o analiză publicată de revista The Economist și includ atât militarii morți, cât și pe cei răniți. Potrivit publicației, numărul militarilor ruși uciși

Cel puțin 14 persoane au murit, iar alte 14 au fost rănite în urma unui atac asupra gării feroviare din Dnepr, Ucraina. Printre răniți se numără un băiat de 11 ani, care se află în stare gravă, și un bărbat de 40 de ani, căruia i-au fost amputate ambele picioare.

Solicitarea socialiștilor de a-l chema pe premierul Vasile Tofan în Parlament, pentru a prezenta tradiționalul raport la 100 de zile de mandat, a dus la un schimb de acuzații între vicepreședinții Legislativului, Vlad Bătrîncea și Doina Gherman. Deputatul PSRM a cerut explicații despre situația economică și sprijinul pentru cetățeni în

Ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a declarat că Moscova intenționează să continue livrările de gaze naturale în regiunea transnistreană și pe parcursul acestei ierni. Potrivit acestuia, Rusia va face „tot posibilul” pentru ca schema actuală de furnizare a gazului să funcționeze. Afirmațiile au fost făcute

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, susține că ideea privind expulzarea ambasadorului rus și menținerea relațiilor diplomatice cu Moscova la nivel de însărcinați cu afaceri „ar fi un răspuns care ne-ar face emoțional să se simțim mai bine”, însă nu trebuie să „te conduci de emoții”. Întrebat dacă, în cazul expulzării

Republica Moldova a importat 77.000 de tone de cărbune între 1 ianuarie și 18 octombrie 2026, cu circa 19% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, pe 21 octombrie. Din iulie până în septembrie, importurile s-au redus cu peste

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x