rusia

Un grup de 11 de persoane care domiciliază în municipiul Chișinău au depus pe 11 mai jurământul pentru acordarea sau redobândirea cetățeniei Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut miercuri de Primăria capitalei. Dintre acestea, 9 sunt originari din Armenia, Liban, Irak, Azerbaidjan, Federația Rusă, Palestina, Italia și Ucraina. Totodată, alte

Conducerea regiunii Herson intenționează să facă un apel către președintele rus Vladimir Putin cu o cerere de acceptare a regiunii ca parte a Federației Ruse. Declarația a fost făcută pe 11 mai, în cadrul unei conferințe de presă, de Kirill Stremousov, șef adjunct al administrației militare-civile a regiunii, transmite Tass.

Democrații din Congresul SUA au fost de acord să ofere încă un ajutor suplimentar de 39,8 miliarde de dolari pentru Ucraina. Măsura trebuie acum să treacă de Senat, înainte de a putea ajunge la preşedintele Joe Biden pentru a deveni lege. Liderul majorităţii din Senat Chuck Schumer a afirmat că

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a ales pe 10 mai Republica Cehă în Consiliul pentru Drepturile Omului, cu sediul la Geneva, pentru a înlocui Rusia, care a fost suspendată luna trecută din cauza invadării Ucrainei și care a părăsit apoi imediat organismul format din 47 de membri. Rusia era la

Oksana Gaidar, jurnalistă și blogger din Ucraina, a murit în timpul bombardamentelor din regiunea Kievului. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Uniunii Naționale a Jurnaliștilor din statul ucrainean. Gaidar a murit în timpul bombardării satului Șevcenkovo, pe 11 sau 12 martie. „Dar moartea ei a fost cunoscută abia acum”, a

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a semnat pe 9 mai în faţa jurnaliştilor o lege care permite accelerarea expedierii de echipamente militare în Ucraina, reactivând un dispozitiv care datează din Al Doilea Război Mondial. „Ucrainenii luptă pentru viaţa lor în fiecare zi”, a declarat Joe Biden, adăugând că „această luptă

Armata rusă a distrus elicopterele ucrainene situate în orașul Arciz, regiunea Odesa, cu rachete de tip Onyx din sistemul Bastion. O declarație în acest sens a fost făcută de reprezentantul Ministerului rus al Apărării Igor Konașenkov. Câte elicoptere au fost distruse, oficialul nu a precizat. De menționat că orașul Arciz

Ambasadorul Rusiei în Polonia, Serghei Andreev, a fost stropit cu vopsea roșie în timp ce mergea să depună flori la cimitirul ostașilor sovietici din Varșovia – comunică Ria Novosti. Site-ul rusesc a publicat și imagini video cu incidentul. Sursele de informare din Rusia mai scriu că ambasadorul a fost nevoit

Parada aeriană din Piața Roșie a Moscovei a fost anulată. Componenta aviatică nu va avea loc din cauza condițiilor meteo, comunică Tass. O declarație în acest sens a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Partea aeriană nu va avea loc din cauza vremii”, a spus Peskov.

Un atac aerian cu rachete a fost efectuat asupra regiunii Odesa în dimineața zilei de 9 mai. Anunțul a fost făcut de Consiliul Local din Odesa, menționând că armata rusă a lansat 4 rachete de croazieră în regiune. „Regiunea Odesa a fost lovită de patru rachete de tip Onyx din

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x