schimbare

Consiliul Audiovizualului (CA) a amânat examinarea proiectului de schimbare a proprietarului postului de televiziune Vocea Basarabiei. Noul proprietar al postului TV ar urma să devină Victoria Bucătaru, după ce jurnalista Valentina Ursu a demisonat de la Vocea Basarabiei. În cadrul ședinței din 19 ianuarie, CA a votat pentru amânarea examinării

Doar patru consumatori casnici au depus cereri la Moldovagaz, până pe 15 decembrie, cu solicitarea de a-și schimba furnizorul de gaze naturale. Anunțul a fost făcut de șeful Moldovagaz, pe 18 decembrie. Vadim Ceban spune că procedurile nu au fost, însă, demarate, în contextul în care cererile, expediate pe adresa

Preşedintele american Joe Biden afirmă că nu a cerut o schimbare de regim în Rusia atunci când a spus, sâmbătă, că Vladimir Putin „nu poate rămâne la putere”. „Domnule preşedinte, vreţi ca Putin să fie înlăturat? Domnule preşedinte, aţi făcut un apel pentru o schimbare de regim?”, l-a întrebat un

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x