Procuratura Generală va avea o conducere nouă, iar agenții economici vor scăpa de „show-urile cu mascați”. Sunt primele inițiative pe care le anunță noul procuror general al Republicii Moldova, Alexandru Stoianoglo. Acesta a apărut astăzi, 29 noiembrie, cadrul unei conferințe de presă, alături de șeful statului, Igor Dodon, după ce
Președintele Igor Dodon a semnat decretul de numire a lui Alexandru Stoianoglo în funcția de procuror general. Anunțul a fost făcut astăzi, 29 noiembrie, de șeful statului, pe pagina sa de Facebook. „Procurorul general este mandatarul legalității și poartă obligația devotamentului față de patrie, responsabilității, integrității și a calităților morale,
Decizia luată joi, 28 noiembrie, de Consiliul Superior al Procurorilor de a-l desemna pe Alexandru Stoianoglo candidat la funcția de procuror general al Republicii Moldova a provocat comentarii aprinse pe rețelele de socializare. În timp ce unii l-au felicitat, alți politicieni și activiști civici au criticat decizia CSP. Deputatul PAS,
Selectarea lui Alexandru Stoianoglo pentru funcţia de procuror general nu a fost o surpriză pentru fostul prim-ministru, Maia Sandu. Prezentă joi, 28 noiembrie, în platoul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova, aceasta a declarat că președintele Igor Dodon a preferat un om aflat în sistem. „În Republica Moldova