Zece moldoveni, stabiliți în Statele Unite ale Americii (SUA), și-au exercitat deja dreptul la vot în cadrul scrutinului prezidențial și referendumului republican constituțional. Se întâmplă după ce aceștia au optat să voteze prin corespondență. Între timp, Ambasada Republicii Moldova în SUA a atenționat cetățenii să nu transmită și plicul de
Ungaria a confirmat marți, 8 octombrie, că va bloca un împrumut de 35 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană în sprijinul economic al Ucrainei, afectată de război, până când Statele Unite își vor alege următorul președinte, pe 5 noiembrie, potrivit Euronews.com. „Credem că această problemă ar trebui să
Vicepreședinta Statelor Unite ale Americii Kamala Harris, candidata Partidului Democrat la alegerile prezidențiale, a declarat că nu va discuta cu Vladimir Putin cu privire la încheierea războiului din Ucraina fără oficialii de la Kiev. Ea a criticat poziția lui Trump cu privire la război. Totodată a spus cum vede o
Tensiunea dintre Azerbaidjan și Occident crește cu fiecare zi. Ca răspuns la apelul a peste 60 de congresmeni către secretarul de stat al SUA de a face presiuni asupra guvernului azer, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a declarat că autorul și destinatarul acestui apel sunt aceleași, scrie jam-news.net. „Destinatarul este secretarul
Operaţiunile de ajutorare au continuat marţi în sud-estul Statelor Unite, la câteva zile după trecerea uraganului Helene, care a făcut cel puţin 155 de morţi, în timp ce Joe Biden şi Kamala Harris vor efectua miercuri vizite separate în zonele sinistrate, informează AFP, preluată de G4Media. Mai multe zone rămân
Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a anunțat marți dimineață, 1 octombrie, că România îndeplinește „toate condițiile tehnice” pentru a intra în programul Visa Waiver, relatează Hotnews. „Astăzi este o zi mare, o zi pe care am așteptat-o multă, multă vreme. De astăzi România îndeplinește formal toate condițiile tehnice
Uraganul Helene a lovit Florida cu vânturi de peste 220 de km/h. Trei persoane au decedat în prima oră, una într-o mașină lovită de un panou smuls de pe autostradă, iar alte două, în Georgia. Peste un milion de case au rămas fără curent. Autoritățile se așteaptă la valuri de
Statele Unite ale Americii (SUA) și aliații săi au cerut Israelului și grupării paramilitare libaneze „Hezbollah” să pună capăt focului pentru 21 de zile, pentru ca să discute o posibilă soluționare diplomatică a conflictului. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, nu a răspuns deocamdată oficial cererii, scrie Meduza. SUA, Australia, Canada, Uniunea
Elevii din Republica Moldova vor avea oportunitatea, și în anul academic 2025-2026, de a studia într-o școală din SUA și de a trăi cu o familie gazdă americană. Ministerul Educației a anunțat că înscrierile pentru Programul de Schimb FLEX, aflat la cea de-a 31-a ediție, deja au început. Recrutarea se
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a salutat decizia Statelor Unite ale Americii de a impune noi sancțiuni pentru trei entități și două persoane fizice din Federația Rusă care sunt implicate în acțiuni de destabilizare, inclusiv în Republica Moldova. Popșoi susține că este salutabil orice efort care sancționează tentativele de subminare