Un copil de 1 an şi 6 luni a decedat, după ce a fost tamponat cu mașina de către tatăl său. Tragedia s-a produs astăzi dimineață, în jurul orei 08:30, într-o curte din satul Corten, raionul Taraclia. Poliția a stabilit că bărbatul, fiind la volanul automobilului Ford Transit, nu a
Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a participat astăzi la Festivalul Republican al Etniilor desfășurat în orașul Taraclia. Evenimentul a început cu o ceremonie de depunere de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare din centrul orașului, după care a continuat cu o serie de activități dedicate sărbătorii, cum ar fi
La Universitatea din Taraclia au fost admiși în prima etapă doar 15 candidați. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală. Oficialul a precizat în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova că acest număr mic ar fi cauzat de spectrul de specialități oferit de
Pe portalul petitions.net a fost inițiată o acțiune pentru colectarea de semnături împotriva absorbirii Universității de Stat din Taraclia. Autorul consideră că reforma învățământului superior va provoca, de facto, „lichidarea” instituției de învățământ, prin „înghițirea” acesteia de către Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău. „În acest fel, își va înceta
Persoane neidentificate, au scris simboluri interzise pe o stație din satul Ciumai, raionul Taraclia. Pe trei dintre pereții construcției au fost desenate literele Z și V, precum și inscripția „Z și V putere”. Potrivit gagauzinfo.md, stația se află pe un tronson aglomerat al drumului național „Chișinău – Giurgiulești”. La momentul
Susținătorii Partidului „ȘOR” au organizat pe 11 februarie un protest și la Taraclia, concomitent cu cel de la Bălți. Aceștia s-au arătat nemulțumiți, în principal, de creșterea tarifului la gaz. La acțiune au participat circa 20 de persoane. Manifestanții au scandat „Jos Maia Sandu” și au adus pancarte cu mesaje
În orașul Taraclia va fi înființat un monument în memoria participanților la lucrările de lichidare a consecințelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl. Inițiativa a fost aprobată de Executiv, în ședința din 22 decembrie. Anterior, o decizie în acest scop a fost luată de Consiliul orășenesc Taraclia, la inițiativa Asociației
În raionul Taraclia va fi organizată o loterie printre persoanele care se imunizează împotriva infecției COVID-19. Aceasta se va desfășura în patru etape. În total, 24 de oameni vor câștiga premii bănești – de la 1000 de lei până la 50 000 de lei, informează Consiliul Raional Taraclia. Loteria se
În satul Mirnoe din raionul Taraclia a luat foc un câmp de grâu, cu o suprafață de 75 de hectare. La lichidarea incendiului au participat 12 autospeciale și 24 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, informează portalul tuk.md. Incendiul s-a produs în a doua jumătate a zilei
Oamenii legii au deconspirat activitatea unui grup criminal organizat, care a comis furturi de proporții în orașele Ceadîr-Lunga și Taraclia, informează Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Potrivit sursei citate, în luna martie 2021, membrii grupului au furat 12 mii de lei din safeul unui magazin, dar