Guvernul RM

Natalia Gavrilița, la Taraclia: „Nu vă lăsați manipulați de către unii politicieni care vor să dezbine țara”

Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a participat astăzi la Festivalul Republican al Etniilor desfășurat în orașul Taraclia. Evenimentul a început cu o ceremonie de depunere de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare din centrul orașului, după care a continuat cu o serie de activități dedicate sărbătorii, cum ar fi parada porturilor populare și a colectivelor artistice venite din diverse colțuri ale țării.

Potrivit Guvernului, în luarea sa de cuvânt de la inaugurarea festivalului, care în acest an se desfășoară sub genericul „Unitate prin diversitate”, șefa Guvernului a salutat reprezentanții tuturor naționalităților participante la eveniment și și-a exprimat recunoștința pentru dorința lor fermă de a păstra tradițiile, de a conserva trecutul și de a prețui valorile lăsate de strămoși. Totodată, prim-ministra a vorbit despre necesitatea ca, în aceste vremuri tulburi, când la granițele noastre se duce un război crunt și nedrept, să menținem pacea și unitatea poporului nostru:

„Vă chem să rămânem uniți, să nu vă lăsați manipulați de către unii politicieni care vor să dezbine țara. Adevărata bogăție a unui popor nu este în abundență, ci în unitate. Nu există și nu au existat pe pământul nostru motive de conflicte interetnice. (…) Acum scopul nostru, al fiecăruia dintre dumneavoastră, este să păstrăm și să menținem pacea. Doar în pace și libertate ne putem dezvolta, doar în pace ne putem construi un viitor”, a declarat Gavrilița, potrivit sursei citate.

Șefa Executivului a vorbit și despre principalele măsuri întreprinse de autorități pentru ca țara să se dezvolte în toate domeniile, iar cetățenii Republicii Moldova, indiferent de zona în care locuiesc, să ducă un trai decent și un mod de viață modern și european.

„Calea noastră este spre Europa, iar Uniunea Europeană va asigura prosperarea țării noastre și va apăra drepturile tuturor oamenilor, tuturor naționalităților. Noi suntem poporul unit al Republicii Moldova, și noi am ales calea civilizației și a păcii!”, a conchis premierul.

În acest an, Festivalul Republican al Etniilor din Taraclia a ajuns la cea de-a XXI-a ediție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Regiunea rusă Rostov, atacată cu drone ucrainene. Depozitele Ozon și DNS, cuprinse de flăcări

Ucraina a lansat un atac cu drone asupra regiunii Rostov, Federația Rusă, în noaptea de 28 spre 29 august. Anunțul a fost făcut de guvernatorul Iuri Sliusar, care a precizat că, în urma bombardamentelor, șapte persoane au fost rănite. Patru dintre ele, inclusiv doi copii, au fost spitalizate.

La Rostov-pe-Don, două blocuri de locuințe au fost avariate. În raionul Aksai din regiunea Rostov, „fragmente de drone” au căzut pe teritoriul unor spații de depozitare, a declarat Sliusar. El nu a spus cui aparțin acestea.

Canalele ucrainene de Telegram Supernova+ și Exilenova+ scriu că au fost lovite două depozite ale rețelei de magazine de electronice DNS. Publicația Astra a analizat imaginile video și a ajuns la concluzia că arde cel puțin unul dintre depozitele companiei, cel din Aksai.

De asemenea, au apărut informații despre un atac asupra șantierului naval „Midel” din Aksai. Potrivit unor informații neconfirmate, acolo arde o navă.

Dronele au atacat și un depozit Ozon din regiunea Rostov, fapt confirmat de serviciul de presă al companiei. Pe teritoriul acestuia a izbucnit un incendiu, care a fost stins rapid. În urma atacului, nicio persoană nu a fost rănită. Potrivit Astra, depozitul se afla în apropierea celui al companiei DNS.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, în total, în cursul nopții au fost doborâte 313 drone ucrainene în 12 regiuni. Canalele de Telegram care monitorizează situația mai relatează despre un incendiu izbucnit pe un aerodrom din localitatea Gvardeiskoie, în Crimeea.

Potrivit companiei de analiză Data Insight, DNS ocupă locul al patrulea în Rusia în funcție de volumul vânzărilor online, după Wildberries, Ozon și „Yandex Market”. Anterior, Ucraina nu a atacat centrele logistice ale acestei rețele, notează Meduza.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: