top

Adunarea Populară a Găgăuziei a depus recurs la Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei Curții de Apel Sud din 3 aprilie, prin care au fost suspendate hotărârile privind organizarea alegerilor regionale din 21 iunie. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a respins înaintea ședinței din 9 aprilie acuzațiile de sabotaj venite din

Opoziției nu îi place că proiectul noului Cod al Parlamentului privind organizarea și funcționarea abordează foarte serios problema traseismului politic. Declarația a fost făcută pe 9 aprilie de președintele Parlamentului și liderul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, în reacție la adresarea comună a liderilor fracțiunilor de

Liderul socialiștilor și deputatul Igor Dodon a cerut Guvernului să nu se grăbească cu reforma administrației publice locale și a anunțat că PSRM va organiza săptămâna viitoare ședințe ale consiliilor sătești în toate localitățile pentru a dezbate conceptul cu cetățenii. Declarația a fost făcută înaintea ședinței Parlamentului din 9 aprilie,

La revenire din Georgia, deputatul și liderul partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc i-a adus un cadou președintelui Parlamentului și liderului Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu. Costiuc a spus că este vorba despre o sticlă de vin de la președintele Parlamentului din Georgia. „Nu una oarecare, una

Motorina se ieftinește pe 10 aprilie cu 49 de bani, ajungând la 34,49 lei pe litru — prima scădere după mai multe săptămâni de creșteri consecutive, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Benzina COR 95 rămâne practic neschimbată, cu un ban mai scumpă față de ziua precedentă — 29,83

Federația Rusă mereu a avut planuri mărețe și ele au rămas doar pe hârtie. Republica Moldova va face tot ce este posibil pentru ca pe hârtie și să rămână. Precizările au fost făcute de președintele Parlamentului și liderul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, în reacție la

Chișinăul nu are date exacte despre numărul cetățenilor Republicii Moldova aflați în Rusia. O estimare a unor instituții de stat din Federația Rusă, de acum câțiva ani, indica aproximativ 78 de mii de persoane. Declarațiile au fost făcute de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, la ediția din 8 aprilie a

În mediul online circulă un video care surprinde o agresiune fizică între două tinere. Potrivit datelor poliției, incidentul a avut loc pe 6 aprilie, într-un liceu din Chișinău. Poliția susține că administrația instituției nu a sesizat organele de drept despre cele întâmplate, deși avea obligația de a informa autoritățile competente.

Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat Iranul că va relua atacurile și că acestea vor fi „mai masive și mai puternice ca niciodată”, dacă Iranul nu va respecta „acordul real” privind încetarea războiului, relatează BBC. Trump a declarat că, până la acel moment, trupele, navele și avioanele americane – „tot

Ieșirea din CSI Moldova finalizează procedurile oficiale de ieșire din Comunitatea Statelor Independente (CSI): Președinta Maia Sandu a semnat decretele de denunțare a acordurilor fundamentale ale Comunității — acordul de constituire a CSI, protocolul aferent acestuia și Statutul Comunității. Însă denunțarea acestor acorduri nu înseamnă ieșirea imediată din CSI. Potrivit articolului 9 din Statutul Comunității, «statul membru are dreptul să se retragă din Comunitate

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x