Dodon cere Guvernului să nu se grăbească cu reforma APL: „Lăsați cetățenii să se expună”

Liderul socialiștilor și deputatul Igor Dodon a cerut Guvernului să nu se grăbească cu reforma administrației publice locale și a anunțat că PSRM va organiza săptămâna viitoare ședințe ale consiliilor sătești în toate localitățile pentru a dezbate conceptul cu cetățenii. Declarația a fost făcută înaintea ședinței Parlamentului din 9 aprilie, la o zi după ce Guvernul a lansat oficial conceptul reformei, care prevede comasarea primăriilor mici și reducerea numărului de raioane de la 32 la 10.

„Reforma administrației publice și locale — lăsați cetățenii să se expună dacă sunt de acord sau nu ca o astfel de reformă să aibă loc în Republica Moldova. Noi o să inițiem, începând cu săptămâna viitoare, după sărbători, ședințele consiliilor sătești în toate localitățile, orașele, unde o să punem în discuții conceptul de reformă. Cerem Guvernului să nu se grăbească cu acest concept, pentru că el va fi în detrimentul cetățenilor republicii”, a declarat Dodon.

Ce arată sondajele

In sondaj IMAS, prezentat pe 8 aprilie și realizat la comanda Independent News România pe un eșantion de 1.111 respondenți, arată că cetățenii sunt sceptici față de reformă. Întrebați în ce măsură consideră necesară reducerea numărului de primării, 42% au răspuns „în foarte mică măsură sau deloc”, iar 22% — „în mică măsură”. Doar 7% sunt „în foarte mare măsură” de acord. Totodată, 9% au spus că nu au auzit deloc de reforma administrativă.

Referitor la renunțarea la raioane și trecerea la județe sau regiuni mai mari, 65% dintre respondenți sunt împotrivă, față de doar 24% care sunt de acord. În ceea ce privește satisfacția față de modul în care Guvernul gestionează reforma, 50% se declară nemulțumiți sau foarte nemulțumiți, față de 27% mulțumiți sau foarte mulțumiți.

Amintim că pe 8 aprilie Guvernul a lansat conceptul reformei administrației publice locale, care prevede comasarea primăriilor cu sub 3.000 de locuitori, reducerea raioanelor de la 32 la 10 și triplarea stimulentelor financiare pentru localitățile care se unesc voluntar. Despre reforma APL, NewsMaker a scris despre asta AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

stiri.md

Două jurnaliste, reținute la Rîbnița în timp ce se întorceau dintr-o vizită de documentare. Le-a fost interzis accesul în Transnistria pentru 3 ani

Redactorul-șef al publicației Glossa, Natalia Melnic, și videografa Maria Terlețcaia au primit interdicție de acces în regiunea transnistreană pentru o perioadă de trei ani. Potrivit unui comunicat al publicației, cele două au fost oprite la punctul de control de la Rîbnița, în timp ce se întorceau dintr-o vizită de documentare organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului (Wine of Moldova).

Reprezentantele Glossa au fost reținute la punctul de control timp de aproximativ o oră și jumătate. Inițial, li s-ar fi cerut date personale, iar ulterior li s-ar fi spus că sistemul informatic al vameșilor s-a blocat. Jurnalistele ar fi fost conduse într-o încăpere a punctului de control și rugate să aștepte.

Potrivit comunicatului, după tipărirea documentului, acestea au aflat că era vorba despre o decizie a serviciul nerecunoscut de securitate al regiunii transnistrene, prin care echipa Glossa este declarată „persoană indezirabilă” pe teritoriul regiunii pentru următorii trei ani. Publicația precizează că jurnalistele au fost obligate să părăsească regiunea în termen de trei ore.

Glossa afirmă că, după semnarea actelor, documentele nu le-au fost restituite imediat, întrucât autoritățile ar fi așteptat sosirea unui angajat al serviciului local de securitate, care le-ar fi chestionat cu privire la scopul vizitei, activitatea desfășurată în regiune și destinația lor.

Potrivit publicației, decizia de interzicere a accesului ar fi fost adoptată încă la 12 septembrie 2025, la două zile după ce membrii echipei Glossa ar fi fost reținuți de serviciul local de securitate în timp ce filmau un reportaj în regiune.

Asta înseamnă că, teoretic, angajații Glossa nici nu ar fi trebuit să fie lăsați să intre în Transnistria, dar, din anumite motive, au fost admiși”, se arată în comunicat.

Reprezentanții publicației precizează că deplasarea în regiune a avut loc în cadrul unei vizite de documentare organizate de Wine of Moldova, iar jurnaliștii au mers împreună cu un grup de participanți, dar cu mașina personală. Organizatorii le-ar fi garantat că nu vor exista probleme, invocând existența unor liste și înțelegeri prealabile.

Am avertizat că am avut deja un „incident” anul trecut. Dar organizatorii ne-au asigurat că totul va fi bine, deși este clar că nu puteau anticipa o astfel de decizie a MGB”, a declarat redactorul-șef al Glossa, citată în comunicat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: