Localurile din Bălți care au rămas fără apă potabilă vor fi obligate să-și suspende temporar activitatea. Măsura a fost aprobată de Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului, în cadrul ședinței din 18 martie, pe fondul sistării alimentării cu apă din cauza poluării Nistrului. Potrivit unui comunicat al Primăriei Bălți, decizia
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, susține că el și persoane apropiate lui ar fi supuși unor acțiuni repetate de hărțuire. Oficialul avertizează public că va depune plângere penală, dacă acestea vor continua. Declarațiile au fost făcute într-un mesaj publicat pe 18 martie, pe rețelele de socializare. Potrivit ministrului, în ultimele săptămâni,
Poluarea Nistrului: noutăți? Noile probe de apă din Nistru, potrivit ministrului Mediului Gheorghe Hajder, au arătat «schimbări pozitive». La Naslavcea, Cosăuți și Rezina nivelul substanțelor periculoase a scăzut până la limitele admise, iar dacă în următoarele 48 de ore indicatorii se vor menține, în raioanele de nord ar putea fi reluată furnizarea apei. Între timp, primarul mun. Bălți, Alexandr Petkov, a preluat administrarea directă
Deputatul Vasile Costiuc, liderul Partidului „Democrația Acasă”, și-a depus declarația de avere și interese personale pentru anul 2025. Conform documentului, politicianul a acumulat venituri proprii de aproximativ 336 de mii de lei pe parcursul anului trecut. Resursele financiare provin din salariul de la Parlament, de la partid și din activități
Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor a convocat pe 18 martie toate instituțiile responsabile — protecție socială, sănătate, educație, poliție, procuratură și primărie — pentru a analiza intervențiile în cazul morții Ludmilei Vartic și a stabili măsuri concrete pentru prevenirea unor tragedii similare. Directoarea generală a
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Primarul orașului Căușeni, reținut într-un dosar de corupție— Ion Ceban a refuzat să depună mărturii la poliție și a cerut audierea Maiei Sandu— Alegerile din Găgăuzia, sub semnul întrebării? Decizia APG ar putea fi contestată— Dosarul „Kuliok”:
Reprezentantul special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Lenk, a efectuat pe 18 martie o vizită de lucru la Chișinău, unde s-a întâlnit cu mai mulți oficiali moldoveni. Pe agendă s-au aflat ultimele evoluții privind dosarul transnistrean, situația de securitate regională, impactul războiului din
Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a câștigat în 2025 venituri totale de peste 3,2 milioane de lei, potrivit declarației de avere și interese personale depuse pentru anul 2025. Veniturile provin din mai multe surse, inclusiv salariu, pensie, despăgubiri și indemnizații de la fostul loc de muncă — Curtea de Apel
Podurile din Republica Moldova nu pot susține greutatea unei turbine pe gaz de peste 100 de tone, motiv pentru care echipamentul donat de Norvegia nu va putea fi adus în țară. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în emisiunea „Есть вопросы” de la NewsMaker din 17 martie,
Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova respinge acuzațiile Chișinăului privind responsabilitatea statului rus pentru poluarea Nistrului. Într-o declarație publicată pe 18 martie, instituția a spus că ambasadorului rus agreat, Oleg Ozerov, nu i-au fost prezentate dovezi privind implicarea Rusiei în incidentul ecologic în timpul convocării la Ministerul Afacerilor Externe (MAE)