La Los Angeles a avut loc ceremonia de decernare a premiilor celei de-a 83-a ediții a Globurilor de Aur. Cel mai bun film dramatic a fost desemnat „Hamnet”, iar cea mai bună comedie – „Bătălie după bătălie”. Actorul Timothée Chalamet a obținut victoria într-una dintre cele mai competitive categorii. Globul
Autoritățile ucrainene au raportat un atac rusesc în noaptea de 11 spre 12 ianuarie asupra orașelor Kiev și Odesa. La Kiev a izbucnit un incendiu. La Odesa, o casă a fost distrusă, iar alte patru locuințe au fost avariate. O parte a unui sector a rămas fără energie electrică. De
Averea președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a mărit. Cel puțin asta reiese din declarația de avere și interese personale pentru anul 2025, care a fost publicată pe 11 ianuarie. Potrivit documentului, în 2025, Maia Sandu a obținut de la Președinție un salariu de 269 333 de lei, ceea ce înseamnă
În a doua jumătate a anului 2025, angajații Aparatului Președintelui Republicii Moldova au efectuat 34 de vizite oficiale peste hotare, cu un cost total de aproximativ 800 000 de lei. Datele se regăsesc într-un raport publicat de instituția prezidențială. Potrivit raportului, membrii administrației prezidențiale au efectuat 34 de deplasări de
Aureliu Guțanu, primar al satului Plop din raionul Dondușeni, s-a stins din viață. Decesul edilului a fost anunțat de Consiliul Raional Dondușeni, gimnaziul din localitate, precum și de organizația teritorială a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din raion. Primarul avea 56 de ani. „Consiliul Raional Dondușeni adresează sincere condoleanțe familiei
Ultimele date ale Serviciului Hidrometeorologic de Stat arată că, săptămâna viitoare, se vor înregistra temperaturi minime de până la -15°C în nordul țării și temperaturi maxime de până la 0°C în sudul Republicii Moldova. Aceasta după ce, anterior, instituția raporta că minimele vor ajunge până la -18°C în nordul țării.
Două mașini au fost deteriorate considerabil ca urmare a unui accident produs în dimineața zilei de 11 ianuarie pe strada Albișoara din capitală. Un pasager al unuia dintre vehicule a fost transportat la spital cu traumatisme. Informațiile au fost comunicate pentru NewsMaker de către ofițera de presă a Direcției de
În SUA a fost publicată înregistrarea video realizată de un angajat al Serviciului de Imigrare și Control al Vămilor (ICE), care a împușcat o femeie în timpul unei acțiuni de protest din Minneapolis miercurea trecută, pe 7 ianuarie. În noul video, Renee Nicole Good este văzută stând la volanul mașinii
În majoritatea regiunilor Republicii Moldova, partea carosabilă este în mare parte uscată, pe alocuri înzăpezită. Informația a fost comunicată în dimineața zilei de 11 ianuarie de Administraţia Națională a Drumurilor. Potrivit instituției, în zona de sud a țării s-a format un strat subțire de zăpadă pe carosabil, iar drumarii au
Un autocar a luat foc în județul Mureș din România, pe 10 ianuarie. Cei 47 de pasageri din vehicul au coborât în siguranță și sunt adăpostiți într-o școală până vor fi preluați de un alt autocar, relatează Mediafax. Potrivit ISU Mureș, incendiul a izbucnit sâmbătă la un autocar, în localitatea