top

Președinta Maia Sandu i-a conferit „Ordinul de Onoare” ambasadorului Japoniei la Chișinău, Yoichiro Yamada, la finalul mandatului său. Distincția a fost acordată pentru contribuția la consolidarea cooperării dintre Republica Moldova și Japonia și pentru sprijinul oferit în proiecte majore de dezvoltare. Șefa statului a apreciat sprijinul acordat de Japonia în

La sfârșitul lunii noiembrie s-au împlinit patru ani de la tragicul accident rutier din raionul Ștefan Vodă, în urma căruia șase oameni au murit pe loc, după ce un camion de mare tonaj a ieșit pe contrasens și a lovit frontal automobilul în care se aflau. Deși șoferul TIR-ului a

Un băiețel de 3 ani a căzut în fântâna din curtea casei sale din Slobozia, regiunea transnistreană. Niște vecini i-au scos pe minor, care era inconștient, dar și pe tatăl său, care sărise în fântână ca să-l salveze. Copilul a fost dus la spital, unde a fost diagnosticat cu moarte

Unele aeronave Airbus A320 vor fi supuse unor inspecții preventive, conform unei directive emise de Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Aeronautică Civilă a R. Moldova, care a precizat că, în țara noastră, unii operatori aerieni utilizează astfel de aeronave și au luat măsurile

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Ministra de Interne recunoaște că există vulnerabilități la frontieră— Șor își închide toate proiectele sociale din Moldova— Prima săptămână de iarnă calendaristică: vreme caldă și mohorâtă— Conducerea Moldovei felicită România cu ocazia Zilei Naționale— Grosu, Popșoi și

Tiraspolul a publicat, pe 1 decembrie, rezultatele preliminare ale „alegerilor” pentru așa-numitul Soviet Suprem al regiunii transnistrene. Lista conține numele celor candidaților aleși în toate cele 33 de circumscripții, însă nu și numărul de voturi obținute de fiecare. Majoritatea „mandatelor” au revenit din nou partidului „Reînnoire”, afiliat holdingului „Sheriff”. Potrivit

Militarii Armatei Naționale a Republicii Moldova au participat, pe 1 decembrie, la parada militară organizată la București cu ocazia Zilei Naționale a României. Țara noastră a fost reprezentată de detașamentul de pacificatori al Batalionului 22 de Menținere a Păcii „Căști Albastre”, precum și de militari ai Companiei Garda de Onoare,

Agenția „Moldsilva” a început astăzi, 1 decembrie, comercializarea de pomi de Crăciun. Instituția a anunțat într-un comunicat că, în acest an, scoate în vânzare peste 37 000 de pomi de Crăciun de diferite specii. Potrivit sursei citate, la întreprinderile teritoriale din subordinea Agenției „Moldsilva” sunt disponibili 37 789 de pomi

Politicanul fugar Ilan Șor, care se ascunde de justiția moldovenească în Rusia, a anunțat că își închide proiectele sale sociale din Moldova și propune crearea unui front național comun împotriva partidului de guvernare. Într-un mesaj video, el afirmă că bani pe care îi tranfera în țară ar fi fost blocați,

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (USMF) din Chișinău trebuie să-și revizuiască procesul de verificare a unor documente. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru NM de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în contextul scandalului diplomelor în care este vizată universitatea. Potrivit ministrului, „încă nu este clar dacă

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x