Igor Grosu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a respins afirmațiile potrivit cărora formațiunea sa ar fi „convertit” primari din alte partide, convingându-i să treacă în tabăra guvernării. La emisiunea „Realitatea te privește” de la Rlive, Grosu a explicat ce înseamnă pentru el traseismul politic, precizând că este vorba despre
Prim-ministrul desemnat Alexandru Munteanu a anunțat, pe 26 octombrie, numele a trei persoane care au acceptat să facă parte din cabinetul său de miniștri. Potrivit lui Munteanu, este vorba despre: Vladislav Cojuhari, actualul secretar general al MAI, care va prelua funcția de ministru al Justiției; Cristian Jardan, consilier politic în
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat pe 26 octombrie la slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale din București. Evenimentul a fost oficiat de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, împreună cu patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I. Potrivit instituției prezidențiale de la Chișinău, la ceremonia religioasă au fost prezenți
Începând cu 27 octombrie, pacienții din localitățile raionului Cahul, dar și din localitățile adiacente, diagnosticați cu maladii oncologice, nu vor mai trebui să se deplaseze la Institutul Oncologic din Chișinău pentru chimioterapie. Aceștia vor putea beneficia de tratament chimioterapeutic la Spitalul Raional Cahul. Anunțul a fost făcut de ministra în
Igor Grosu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a recomandat liderilor de partide să telefoneze primarii care fac parte din formațiunile lor. Potrivit lui Grosu, politicienii trebuie să-i sune nu doar în campania electorală, ci și după aceasta. „Eu întâi îi telefonez pe ai mei. (…) Și doi, îi telefonez
Doi soți, care s-au întors în Republica Moldova după 10 ani petrecuți în Germania, au decis să repare din proprie inițiativă un izvor din sectorul Buiucani al capitalei. Ei au declarat că locuiesc în apropiere și că, prin această acțiune, vor să inspire societatea. Pe 26 octombrie, edilul capitalei a
Catherine Connolly, candidată independentă cu viziuni politice de stânga, a înregistrat o victorie clară la alegerile prezidențiale din Irlanda. Ea a obținut 63,4% din voturile alegătorilor, față de 29,5% ale singurei sale contracandidate, Heather Humphreys, scrie BBC. În Irlanda au avut loc alegerile pentru cel de-al zecelea președinte al țării,
Evenimentul Chișinău or Never, organizat de seria britanică de curse de aventură Lupine Racing, se încheie astăzi, 25 octombrie, în capitala Republicii Moldova. La competiție participă 65 de persoane care, în decurs de patru zile, au trebuit să traverseze Europa de est folosind exclusiv transportul public. Cursa a început pe
Președintele Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, a anunțat pe 25 octombrie că formațiunea sa a cerut în instanță constatarea „vacanței” funcției de bașcan al Găgăuziei, cu scopul de a declanșa alegeri repetate. Politicianul consideră că autonomia se află într-o situație de „blocaj administrativ și politic”, după ce guvernatoarea regiunii,
În Parlamentul Republicii Moldova va fi instituită o nouă comisie parlamentară permanentă, care va fi responsabilă de domeniul integrării europene. Aceasta ar putea fi condusă de deputatul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) Marcel Spătari. Precizările au fost făcute de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul ediției din 24