Între malul drept și malul stâng al Nistrului există o relație de interdependență în ceea ce privește furnizarea energiei electrice și nu poate fi vorba despre un șantaj al Tiraspolului sub acest aspect. Totuși, Chișinăul ar putea renunța la energia electrică ieftină din Transnistria, dacă va fi vorba despre „un
Vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian susține că, deși pare o soluție ușoară, independența Transnistriei nu poate fi luată în calcul, în special din cauza că atât Chișinăul, cât și Tiraspolul au viziuni diferite cu privire la limitele geografice ale regiunii. Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu publicat pe
Soarta școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului ajunge, din nou, în atenția autorităților. Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, anunță că subiectul a fost discutat astăzi la Guvern. Oficialii de la Chișinău au promis sprijin pentru cele opt instituții de învățământ cu predare în limba română din Transnistria,
Reprezentantul Tiraspolului pentru „relații externe” Vitalii Ignatiev a avut o întrevedere cu Iuri Klimenko, reprezentantul Ucrainei în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană. Tiraspolul spune că întâlnirea „a fost un prim-contact cu noul reprezentant al Ucrainei în formatul 5+2”. La întrevedere a participat și ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko
Deputatul Dumei de Stat a Rusiei, primul adjunct al președintelui Comitetului legislativului rus în domeniul energetic Valerii Seleznev consideră că Gazprom nu ar trebui să furnizeze Moldovei gaz pe datorie. Acesta a comentat informația cu privire la faptul că Moldovagaz a rugat concernul rus să amâne încasarea plății pentru luna
Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) Ruslan Bolbocean a avut o întrevedere cu Iuri Klimenko, reprezentantul Ucrainei în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană. Interlocutorii au subliniat importanța menținerii păcii și stabilității pe ambele maluri ale râului Nistru, urmare a războiului din Ucraina. Potrivit unui
Ucraina nu va permite ca războiul pe care îl duce Rusia pe teritoriul său să ajungă în stadiul unui conflict înghețat. Declarațiile au fost făcute de consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru postul public de televiziune, Moldova 1. „O să-i dăm afară pe o singură poartă”, a declarat Alexei Arestovici.
Creșterea tarifului la gazele naturale și adresarea către RusiaN-a fost nevoie să așteptăm toamna și iarna — situația privind gazele naturale se încinge deja. ANRE a majorat cu 24 la sută tariful la gazele naturale — de la 18,62 de lei până la 23 de lei pentru un metru cub.
Autoritățile Republicii Moldova nu exercită presiuni, condiționări sau măsuri unilaterale în privința regiunii transnistrene. Asigurarea vine din partea Biroului politici de reintegrare, după ce purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova a declarat, într-un briefing, că „presiunile asupra Transnistriei” ar duce procesul de reglementare a diferendului transnistrean
Presiunile asupra Transnistriei sunt contraproductive și duc procesul de reglementare „într-o fundătură” – este de părere purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova. Potrivit ei, Federația Rusă este gata să asiste la restabilirea activității normale a formatului „5+2” privind reglementarea transnistreană, scrie agenția de presă Tass. „Suntem