ucraina

Republica Moldova nu recunoaște așa-zisele referendumuri organizate de Federația Rusă în regiunile ocupate ale Ucrainei și nici decretele semnate de președintele rus Vladimir Putin prin care a recunoscut independența regiunilor Herson și Zaporojie. O declarație în acest sens a fost făcută de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a reiterat,

Noaptea, trupele ruse au atacat regiunile Odessa și Nikolaev din Ucraina cu drone kamikaze. Anunțul a fost făcut pe 30 septembrie de către comandamentul militar ucrainean „Sud”. Potrivit armatei ucrainene, în imediata apropiere a Odesei, trei drone kamikaze au fost doborâte deasupra mării. În Nikolaev, o dronă a lovit o

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, convoacă o ședință de urgență a Consiliului Național de Securitate și Apărare pe 30 septembrie – zi în care Federația Rusă a anunțat că va semna actul de anexare a al celor patru regiuni ucrainene în care a desfășurat așa numitele referendumuri. Anunțul a fost făcut

Președintele Dumei de Stat a Rusiei Veaceslav Volodin a scris pe Telegram că cetățenii ruși care se află în rezervă nu vor putea părăsi țara, în conformitate cu legea mobilizării. În câteva ore, oficialul s-a ales cu peste 4 mii de comentarii la publicație. Mai târziu, Volodin și-a infirmat cuvintele,

Asupra unui birou militar de înregistrare și înrolare din Novosibirsk au fost aruncate cocktail-uri Molotov, au anunțat autoritățile locale din regiune. Cazul a avut loc în dimineața zilei de 29 septembrie. „La 06:25 s-a încercat incendierea Comisariatului militar pentru districtele Kirovsk și Leninsk din orașul Novosibirsk”, au menționat autoritățile regiunii,

Republica Moldova nu recunoaște așa-zisele referendumuri organizate de Federația Rusă în regiunile ocupate ale Ucrainei. O declarație publică în acest sens a fost făcută de Ministerul de Externe și Integrării Europene de la Chișinău, care reiterează sprijinul consecvent al țării noastre pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în

Administrațiile teritoriale ucrainene ocupate de ruși au comunicat despre succesul „referendumurilor” privind aderarea la Rusia. La Lugansk și Donețk, mai mult de 98% din populație și-ar dori aderarea la Federația Rusă. Președintele ucrainean Vladimir Zelenski declară că dacă Rusia va încerca să anexeze teritoriile pe baza așa numitelor referendumuri, aceasta

Vicepreședintele Consiliului rus de Securitate și fostul președinte al Federației Ruse Dmitri Medvedev susține că Rusia este în drept să folosească arme nucleare „în anumite cazuri”. Într-o nouă postare pe canalul său de Telegram, Medvedev a sugerat că NATO nu va reacționa în niciun fel dacă Federația rusă va ataca

Consilierul Maiei Sandu în domeniul apărării și securității naționale, Dorin Recean, susține că Republica Moldova nu mai poate miza doar pe statutul de neutralitate, în contextul în care Rusia a invadat Ucraina la începutul acestui an, provocând un război la granița cu Moldova. Recean spune că este important ca Moldova

După așa zisele referendumuri din Ucraina, în Rusia ar putea fi creat un nou district federal. Potrivit surselor Vedomosti, districtul va cuprinde teritoriile anexate ale Ucrainei alături de Crimeea. Se menționează că fostul șef al Roscosmosului Dmitri Rogozin ar putea conduce districtul. Potrivit surselor Vedomosti, noul district se va numi

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x