telegraph.md

„Cât sânge trebuie să mai curgă?”. Papa Francisc, apel către Putin și Zelenski 

Pe 2 octombrie curent, papa Francisc s-a adresat președintelui Federației Ruse și al Ucrainei. El i-a cerut lui Vladimir Putin „să se oprească”, iar lui Vladimir Zelenski – „să fie deschis la propunerile serioase de pace”. 

„Desfășurarea războiului în Ucraina a devenit atât de gravă, devastatoare și amenințătoare încât trezește o mare îngrijorare. (…) Această rană teribilă și de neconceput a umanității în loc să se închidă, continuă să sângereze din ce în ce mai mult, riscând să se extindă”, a spus papa Francisc.

El a declarat că „este înfricoșător faptul că lumea învață geografia Ucrainei prin nume precum Bucea, Irpin, Mariupol, Izium, Zaporijia și alte localități care au devenit locuri de suferință și de teamă de nedescris”: „Și ce să mai spunem de faptul că omenirea se află din nou în fața amenințării atomice? Este absurd”, a adăugat el.

„Ce altceva trebuie să se mai întâmple? Cât sânge trebuie să mai curgă pentru ca să înțelegem că războiul nu este niciodată o soluție, ci numai distrugere?”, a menționat papa Francisc.

El a spus că apelul său „se îndreaptă mai întâi de toate către președintele Federației Ruse, rugându-l stăruitor să oprească, din iubire față de poporul său, această spirală de violență și de moarte”, relatează vaticannews.va.

„Pe de altă parte, fiind profund îndurerat pentru nespusa suferință a populației ucrainene după agresiunea pe care a suferit-o, îndrept un apel la fel de încrezător către președintele Ucrainei ca să fie deschis la propunerile serioase de pace”, a conchis papa Francisc.

Pe 30 septembrie curent, Vladimir Putin, în discursul său privind anexarea teritoriilor ocupate ale Ucrainei, a cerut Kievului „încetarea imediată a focului” și „întoarcerea la masa negocierilor”. În replică, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a declarat că țara sa va negocia numai cu un alt președinte al Rusiei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: „Avem șansa unui nou început”

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public, prin care l-a felicitat pentru preluarea funcției, Gaidarji a făcut apel la un dialog „deschis, sincer și constructiv” între Chișinău și Comrat.

În mesajul său, Gaidarji a apreciat experiența lui Tofan în mediul de afaceri, despre care spune că reprezintă „o bază solidă pentru depășirea provocărilor economice și administrative ale Republicii Moldova”.

Totodată, președintele Adunării Populare s-a declarat „nedumerit” și „îngrijorat” de faptul că autoritățile Găgăuziei nu au fost invitate la consultările desfășurate de Vasile Tofan, în calitate de prim-ministru desemnat, cu reprezentanți ai mediului de afaceri, ai Parlamentului și ai societății civile.

„Astăzi avem șansa unui nou început. Dumneavoastră sunteți noul prim-ministru, iar eu sunt noul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei. Niciunul dintre noi nu poartă povara vechilor conflicte și a deciziilor din trecut. De aceea, vă îndemn la un dialog deschis, sincer și constructiv”, a declarat Gaidarji.

Acesta i-a propus lui Tofan ca prima sa vizită de lucru în funcția de premier să fie în Găgăuzia. Potrivit lui Gaidarji, gestul ar transmite un „semnal puternic din partea unui conducător responsabil, care vine personal la fața locului, înțelege problema din interior și caută soluții prin dialog direct și cooperare”.

În același timp, Gaidarji și-a exprimat disponibilitatea de a veni la Chișinău împreună cu deputații Adunării Populare pentru a identifica soluții comune „în beneficiul întregii țări și al tuturor cetățenilor săi”.

„Aștept cu optimism răspunsul dumneavoastră și deschiderea pentru un nou capitol de încredere și parteneriat între Chișinău și Comrat”, a mai scris Gaidarji în mesajul adresat prim-ministrului Vasile Tofan.

Amintim că Guvernul condus de Vasile Tofan a fost învestit în funcție în dimineața zilei de 22 iulie, după ce, cu o zi înainte, a primit votul de încredere al Parlamentului.

În timpul dezbaterilor din Legislativ, Tofan a declarat că Găgăuzia este un atu insuficient valorificat de Republica Moldova și o punte către „o superputere regională” – Turcia. Premierul a afirmat că, odată învestit, va valorifica acest potențial și va efectua o vizită la Comrat, menționând că cunoaște problemele regiunii.

NewsMaker a analizat programul cu care noul Cabinet își propune să guverneze. Ce promisiuni au făcut miniștrii, aflați – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: