Președintele rus Vladimir Putin consideră că Occidentul a dat poporului Ucrainei rolul de „carne de tun” pentru a-și menține hegemonia în lume. Declarația a fost făcută de Putin marți, în timpul unui discurs susținut în cadrul Conferinței de la Moscova pentru securitate internațională, scrie Tass. „Pentru a-și păstra hegemonia, (țările
Presa din Ucraina scrie că în dimineața zilei de 16 august, în peninsula Crimeea s-au auzit mai multe explozii. Într-o zonă a peninsulei a fost văzut un fum negru. Unian menționează că exploziile ar fi avut loc la o substație electrică din raionul Djankoi. Fumul este vizibil la o distanță
Autoritățile letone au predat Ucrainei patru elicoptere. Anunțul a fost făcut de ministrul apărării al Letoniei Artis Pabriks, pe Twitter. „Forțele aeriene ucrainene tocmai au primit patru elicoptere donate de Letonia”, a subliniat ministrul. El a menționat că în curând aceste elicoptere vor fi incluse în Flota Aeriană a Armatei
Ucraina prelungește legea marțială și perioada de mobilizare generală cu 90 de zile, până pe 21 noiembrie 2022. Demersul președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a fost susținut de 328 de deputați din Rada Supremă, scrie Unian. „Parlamentul a susținut (nr. 7664) prelungirea legii marțiale cu 90 de zile până la 21
Teritoriul din apropierea centralei nucleare Zaporojie a fost din nou bombardat astăzi, 13 august. În timp ce primarul din Energodar, localitatea în care unde se află centrala nucleară, a raportat despre bombardarea zonei centralei și a teritoriului industrial de către trupele ruse, reprezentantul autoproclamatei administrații ruse a regiunii Zaporojie, Vladimir
O agenție de turism din Ucraina ar fi vândut 150 de bilete celor care doresc un tur ghidat în orașele bombardate, în ciuda tuturor alertelor internaționale de securitate, relatează CNN Travel, citată de gândul.ro. „Porniți chiar acum într-o călătorie către minunata Ucraina. Peste drum de locul unde a lovit recent
Celebrul canoist moldovean Serghei Tarnovschi, devenit campion mondial la o distanță de 5 km săptămâna trecută, a povestit pentru prima dată, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru NM, ce simte în legătură cu războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Născut în Ucraina, Serghei Tarnovschi s-a mutat împreună cu fratele său
Reprezentantul Tiraspolului pentru „relații externe” Vitalii Ignatiev a avut o întrevedere cu Iuri Klimenko, reprezentantul Ucrainei în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană. Tiraspolul spune că întâlnirea „a fost un prim-contact cu noul reprezentant al Ucrainei în formatul 5+2”. La întrevedere a participat și ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko
Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) Ruslan Bolbocean a avut o întrevedere cu Iuri Klimenko, reprezentantul Ucrainei în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană. Interlocutorii au subliniat importanța menținerii păcii și stabilității pe ambele maluri ale râului Nistru, urmare a războiului din Ucraina. Potrivit unui
Per Wästberg, unul dintre cei mai vechi membri ai Amnesty International, a decis să demisioneze în semn de dezacord cu raportul controversat întocmit de această organizaţie asupra războiului din Ucraina. Per Wästberg a fondat biroul suedez al Amnesty, în 1963. „Sunt membru de peste 60 de ani. Cu inima grea,