Intenția Kievului de a restricționa intrarea pe teritoriul Ucrainei a mașinilor cu numere transnistrene rămâne în vigoare și va fi implementată din 1 septembrie. Un comunicat de presă în acest sens a fost publicat, pe 31 august, de Serviciul de Grăniceri al Ucrainei. Solicitarea Guvernului de la Chișinău, privind amânarea
Deplasarea președintei Maia Sandu la Kiev, pentru participarea la summitul de inaugurarea a „Platformei Crimeea” a costat 10,5 mii de lei. Informația a fost publicată de administrația prezidențială, la fel ca și în cazul deplasărilor oficiale precedente. Potrivit documentului publicat de administrația prezidențială, șefa statului a fost însoțită, la Kiev,
Un microbuz care se deplasa în Federația Rusă din Republica Moldova a fost implicat într-un accident rutier în Ucraina. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), două persoane au avut de suferit: o femeie originară din Moldova și alta originară din Rusia. Acestea au refuzat spitalizarea și pasagerii și-au
Opt sportivi ucraineni ar putea intra în Cartea Recordurilor Guinness. Aceștia au reușit să tragă un avion de model An-224 pe o distanță de 4 metri și 30 de centimetri în doar 1 minut și 13 secunde. Acțiunea a avut loc la aeroportul întreprinderii de stat „Antonov” din regiunea Kiev.
Persoane neidentificate au furat un avion ucrainean, care a aterizat în capitala Afganistanului pentru evacuarea cetățenilor Ucrainei care își doresc să părăsească țara, informează portalul Hromadske, cu referire la declarația viceministrului Afacerilor Externe a Ucrainei, Evghenii Enin. UPDATE (13:35) Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei Oleg Nikolenko
Partidul Socialiștilor (PSRM) și-a exprimat nedumerirea față de participarea președintelui Maia Sandu la summitul de inaugurare a „Platformei Crimeea”, care se desfășoară pe 23 august, în capitala Ucrainei. Într-o declarație de presă, socialiștii dau de înțeles că acest gest ar putea provoca înrăutățirea relațiilor dintre Chișinău și Moscova și se
Comisia parlamentară politică externă și integrare europeană a dat un aviz pozitiv pe marginea inițierii negocierilor asupra proiectului Acordului între Guvernul Republicii Moldova și cel al Ucrainei, privind construcția podului rutier transfrontalier peste râul Nistru la frontiera de stat moldo-ucraineană în zona localității Cosăuți. Hotărârea a fost luată pe 18
Șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi a discutat cu omologul său ucrainean, Serhii Deineko despre combaterea criminalității transfrontaliere. În ajun, Ministerul Afacerilor Interne a declarat toleranță zero corupției la frontieră și mobilizare totală în lupta cu contrabanda. Potrivit unui comunicat de presă publicat pe 18 august, cei doi oficiali au
Cascada Niagara va fi luminată în albastru și galben cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. Informația a fost confirmată pentru portalul ucrainean Eurointegration.com.ua de reprezentanții Ambasadei Ucrainei în Canada. Evenimentul va avea loc pe 25 august, la ora locală 22:00 (ora 5:00 în Moldova). „Va fi frumos și simbolic. Vrem ca
Primarul localității ucrainene Krivoi Rog a fost găsit împușcat pe veranda casei sale din satul Volnoi. Lângă corpul neînsuflețit al acestuia a fost descoperită o armă. Acesta avea 48 de ani. Poliția a inițiat un dosar penal pentru omor premeditat. Pe 16 august, portalul UNIAN a publicat imagini video surprinse