UE

Comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, a declarat că există „indicii bune” ca un vaccin împotriva COVID-19 să fie disponibil până la sfârşitul anului 2020, informează Digi24. „Chiar dacă este riscant în acest moment să facem predicţii, avem nişte indicii bune că un vaccin candidat ar putea fi disponibil până

Prima tranșă financiară, în mărime de 50 de milioane de euro, din partea Uniunii Europene va ajunge în Republica Moldova în luna septembrie. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, după ședința conducerii de vârf a țării din 3 august. Potrivit prim-ministrului, după ratificarea de către executiv a acordului

În trimestrul doi din 2020, marcat de măsurile de izolare din majoritatea statelor membre UE pentru a stopa răspândirea pandemiei coronavirus (COVID-19), PIB-ul a înregistrat un declin de 12,1% în zona euro şi de 11,9% în UE, comparativ cu precedentele trei luni, arată datele preliminare publicate vineri de Oficiul European

Peste 62 de mii de unități de echipament de protecție au fost donate instituțiilor medicale din UTA Găgăuzia. Donația vine din partea Uniunii Europene și Organizației Mondiale a Sănătății. Este vorba despre 50 780 de măști medicale, 10 080 de respiratoare N95, 250 de ochelari de protecție și 1128 de

Republica Moldova și Uniunea Europeană au semnat acordul de împrumut în valoare de 100 milioane de euro și memorandumul de înțelegere, informează Ministerul Finanțelor. Potrivit acordului, obiectivul acestui împrumut este de a diminua constrângerile de finanțare externă ale țării, de a atenua balanța de plăți și necesitățile bugetului, precum și

Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns, marţi, în a cincea zi a summitului de la Bruxelles, la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021-2027 şi asupra fondului UE de relansare economică post-pandemie. Potrivit Digi24, liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE au aprobat un buget multianual

Un tânăr moldovean intenționa să ajungă clandestin în una dintre țările europene, deși avea cu sine documentele valabile care i-ar fi permis trecerea legală a frontierei de stat. Dispeceratul Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni a fost sesizat de către pădurarul din regiune, care a anunțat despre prezența unei persoane suspecte

Împrumutul în valoare de 20 milioane de euro din tranșa a doua din Programul de asistență macrofinanciară a Uniunii Europene pentru Republica Moldova a ajuns pe contul Ministerului Finanțelor la data de 16 iulie 2020. Grantul în valoare de 10 milioane de euro urmează să fie debursat pe parcursul săptămânii

În Republica Moldova a ajuns primul lot de echipamente medicale oferit de Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Sănătății, necesare în lupta cu pandemia COVID-19. Printre oficialii care au participat la eveniment se numără ambasadorul UE, Peter Michalko; coordonatorul Rezident al ONU în Moldova, Simon Springett, precum și premierul Ion

Comisia Europeană a aprobat debursarea celei de a doua tranșe de asistență macro-financiară pentru Republica Moldova, în valoare de 30 milioane euro, dintre care 20 sunt alocate drept împrumut și 10 milioane grant. „Astăzi, UE a aprobat încă 30 de milioane de euro din asistența financiară pentru a ajuta Moldova

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x