Compania americană Moderna a anunțat că persoanele care s-au imunizat cu două doze de vaccin vor trebui, peste șase luni, să administreze o a treia doză, informează CNBC. Acest lucru va fi necesar pentru o protecție mai mare față de noile tulpine de COVID-19, inclusiv Delta. Potrivit cercetărilor, cea de-a
Circa 850 de pedagogi au fost imunizați împotriva coronavirusului în cadrul maratonului de vaccinare care s-a desfășurat în perioada 30-31 iulie în capitală. La nivel național, aproape 30% din cadrele didactice au fost imunizate cu ambele doze de vaccin anti-Covid. Datele cu privire la imunizarea cadrelor didactice din timpul maratonului
Un lot de 150.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson, produs în SUA și livrat prin intermediul platformei COVAX, a ajuns, pe 2 august, la Chișinău. Dozele urmează să fie distribuite proporțional în toate punctele de vaccinare din țara noastră. În total, Republica Moldova a recepționat până acum 301.200
În prima zi a maratonului de vaccinare anti-COVID-19 pentru cadrele didactice s-au imunizat circa 550 de persoane, informează Primăria Chișinău. Maratonul va continua şi astăzi, 31 iulie, în intervalul orelor 08:00-17:00, când sunt așteptați să se imunizeze împotriva COVID-19 angajaţii Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului şi cei ai Direcţiei
În România, de la 1 august, începe imunizarea anti-COVID-19 pentru categoria de vârstă 12-17 ani cu serul produs de compania Moderna, informează Agerpres. Campania de imunizare în rândul adolescenţilor vine după ce Agenţia Europeană a Medicamentului a emis o recomandare în acest sens. Schema de vaccinare recomandată constă în administrarea
În cadrul Aeroportului Internațional Chișinău a fost constituit un punct de vaccinare împotriva coronavirusului. Astfel, toți cetățenii se pot vaccina cu vaccinurile disponibile: AstraZeneca, Pfizer sau Johnson&Johnson. Vaccinarea este gratuită și este nevoie doar cu prezentarea buletinului de identitate. „Obiectivul nostru este de a imuniza 70% din populația țării, pentru
Circa 19.000 de persoane au fost vaccinate împotriva coronavirusului pe parcursul weekendului trecut. Informația a fost publicată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) pe 25 iulie. Pentru imunizare, au fost accesibile vaccinurile Pfizer/BioNTech, Johnson&Johnson, AstraZeneca, Sinovac și Sinopharm. Toate acțiunile s-au desfășurat cu suportul Centrelor de Sănătate Briceni,
Aproape 14.000 de oameni s-au vaccinat, pe 17 iulie, în cadrul mai multor acțiuni de promovare și intensificare a procesului de vaccinare care s-au desfășurat în toată țara, informează Ministerul Sănătății. Mai exact, au fost organizate mai multe echipe mobile care au mers din casă în casă pentru a informa
Astăzi, 18 iulie, se desfășoară cel de-al treilea maraton universitar de imunizare împotriva COVID-19 cu genericul „De la student la student”. În cadrul acestuia, se efectuează rapelul cu AstraZeneca, dar și vaccinarea cetățenilor cu Johnson & Johnson (serul se administrează într-o singură doză). Evenimentul este organizat de Universitatea de Stat
Conducătorii de întreprinderi trebuie să asigure rata de imunizare anti-Covid de minimum 70% în rândul angajaților, până la 1 septembrie 2021. Prevederea a fost inclusă în Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică din data de 17 iulie 2021. Cum anume ar trebui oamenii de afaceri să obțină acst rezultat,