Salariile bugetarilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2027, iar până atunci angajații cu salarii brute mai mici de 20.000 de lei vor primi, în octombrie, plăți unice de până la 4.000 de lei. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan pe 19 august. Oficialul și-a cerut scuze
Angajații din sistemul educației și științei, care au protestat pe 19 august în centrul Chișinăului, au cerut ca autoritățile să-și respecte angajamentul – să le majoreze salariile începând cu 1 septembrie 2026. Totodată, au solicitat „o creștere substanțială” a acestora. Solicitările au fost expuse într-o rezoluție, citită în prezența premierului
Prim-ministrul Vasile Tofan susține o conferință de presă pe fondul protestelor profesorilor, care solicită majorările salariale promise de la 1 septembrie. Acesta va anunța modificări pentru legea salarizării, care vizează inclusiv cadrele didactice. Mai mulți angajați din sistemul educației și științei au protestat miercuri, 19 august, în Piața Marii Adunări
Cu două zile înainte ca ANRE să decidă noile tarife la gazele naturale, premierul Vasile Tofan și ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spun că prețurile ridicate de pe piețele internaționale limitează posibilitatea de a evita o scumpire. Autoritățile caută însă soluții pentru a reduce alte costuri incluse în tarif. Una dintre
Pe 19 august, mai mulți angajați din sistemul educației și științei protestează în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, solicitând majorările salariale promise de la 1 septembrie. În debutul ședinței Guvernului, premierul Vasile Tofan a declarat că statul trebuie să vină cu soluții pentru profesori. Prim-ministrul a anunțat că, la
Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrei Sibiha, i-a mulțumit premierului Vasile Tofan și Republicii Moldova pentru decizia de a facilita tranzitul a până la 600.000 de tone de produse agricole ucrainene pe calea ferată până la sfârșitul anului 2026. Oficialul ucrainean a calificat măsura drept o contribuție „importantă și oportună”,
Directorul „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, urmează să se întâlnească pe 14 august cu premierul Vasile Tofan, pentru a discuta situația din sectorul agricol. Asociația este însă nemulțumită de formatul întrevederii: susține că șeful Guvernului ar fi acceptat să discute doar cu Slusari, deși a solicitat ca la întrevedere să participe
Unele deplasări externe solicitate de funcționarii publici nu sunt justificate în contextul priorităților actuale ale Guvernului, consideră premierul Vasile Tofan. În debutul ședinței Cabinetului de miniștri din 12 august, acesta a criticat câteva solicitări de călătorie și le-a cerut miniștrilor să fie mai exigenți atunci când le aprobă. Tofan a
În urma analizei salariilor din 125 de entități publice, companii de stat și întreprinderi, precum și a rezultatelor prezentate de premierul Vasile Tofan, vor fi evaluate contractele celor mai bine plătite 100 de poziții și realizările acestora, va fi făcut public un catalog al salariilor, vor fi introduse mai multe
Premierul Vasile Tofan a respins ideea că agenții imobiliari ar cumpăra apartamente și le-ar ține neocupate pentru a limita oferta și a crește artificial prețurile, după ce a fost întrebat despre cele aproape 88 de mii de locuințe neocupate din Chișinău. Oficialul a spus că acest scenariu este un mit.