Veaceslav Burlac, desemnat în luna mai președinte interimar al partidului „Mișcarea Respect Moldova”, după ce întreaga conducere a formațiunii și-a depus mandatul, a fost ales președinte al partidului. Decizia a fost anunțată pe 18 iulie de reprezentanții formațiunii, care au precizat că aceasta a fost luată la Congresul al III-lea