Activistul din Republica Moldova Veaceslav Valico a declarat că a fost implicat în apariția stelelor lui David pe fațadele unor clădiri din Paris, în calitate de fotograf. Pe rețelele de socializare, Valico a menționat că a însoțit persoanele care au pictat stelele lui David pe fațadele clădirilor din Paris. „Deoarece
Activistul Veaceslav Valico anunță că își întrerupe activitatea politică, la două luni după ce a anunțat că își lansează propria formațiune politică – Partidul „Oportunității și Dezvoltării” (POD). Politicianul a făcut anunțul pe 10 august, într-un live, în ziua în care a împlinit 46 de ani. Valico susține că a
Activistul Veaceslav Valico, care a anunțat recent că își lansează propria formațiune politică, a anunțat că aceasta se va numi numi POD. Contactat de NM, Valico a precizat că acronimul se descifrează ca Partidul „Oportunității și Dezvoltării”. Totodată, Valico a publicat și programul viitorului său partid. Potrivit programului, POD se
Activistul civic Veaceslav Valico a fost audiat astăzi, 16 august, în calitate de martor, în dosarul intentat de procurori împotriva deputatei și vicepreședintei Partidului „ȘOR”, Marina Tauber. Într-un interviu pentru NM, Valico a menționat că a fost chemat să se prezinte în fața magistraților la cererea avocaților lui Tauber. „Sunt
Prim-ministra Republicii Moldova Natalia Gavrilița a comentat scandalul din jurul concertului planificat pentru 19 iunie, amânat pe ultima sută de metri. Potrivit ei, poliția nu a permis instalarea scenei în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), întru cât nu existau documente conformative care ar fi permis amplasarea legală a acesteia. „Nu
Activistul civic Veaceslav Valico a părăsit platoul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8, chiar în timpul transmisiunii în direct. Acesta s-a arătat deranjat că ar fi asociat cu controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. În debutul emisiunii, deputatul PAS Virgiliu Pâslariuc a declarat că organizatorii concertului ar