Subsecretarul de Stat al SUA pentru Securitate Civilă, Democrație și Drepturile Omului, Uzra Zea, va efectua o vizită oficială la Chișinău, în această săptămână. Uzra Zea va participa la lansarea proiectului de radiocomunicații terestre și se va întâlni cu oficiali guvernamentali. Informația a fost confirmată de Departamentul de Stat al
O delegație a Comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul Regatului Danemarcei întreprinde o vizită de lucru, în Republica Moldova. Oficialii danezi se vor afla în țara noastră în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie. Ulterior, aceștia vor efectua o vizită și în țara vecină, Ucraina, anunță Legislativul. Potrivit sursei citate,
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut, pe 21 noiembrie, o întrevedere de lucru cu reprezentanta specială a UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga, aflată în vizită de lucru în Republica Moldova. Informația a fost confirmată, într-un comunicat, de reprezentanții Guvernului. Discuțiile s-au focusat pe situația
Președinția de la Chișinău a anunțat pe 21 noiembrie că șefa statului Maia Sandu se află la Kiev. Președinta efectuează o vizită în capitala Ucrainei pentru a discuta cu omologul ei ucrainean Vladimir Zelenski și cu președintele Consiliului European Charles Michel inclusiv despre următorii pași în aderarea Moldovei și Ucrainei
Președintele Parlamentului Igor Grosu efectuează o vizită oficială la Viena. În perioada 21-23 noiembrie, Grosu va avea întrevederi inclusiv cu președintele Consiliului Național al Austriei, ministrul Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale și cu ministrul Federal al Muncii și Afacerilor Economice. La Viena, Grosu va fi însoțit de patru deputați
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) Nicu Popescu întreprinde o vizită de lucru la Bruxelles. Vizita are loc, potrivit ministrului, urmare a recomandării Comisiei Europene de a începe discuțiile privind aderarea Republicii Moldova. Oficialul a menționat că la Bruxelles se vor discuta următorii pași în procesul de aderare al
Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău, proaspăt ales pentru al doilea mandat, s-ar fi întâlnit vineri, 17 noiembrie, cu premierul Marcel Ciolacu la guvern, scrie G4media, care face trimitere la surse guvernamentale. Potrivit presei de peste Prut, vizita a fost una neoficială și nu a figurat pe agenda celor doi oficiali.
Ministra Apărării a Cehiei, Jana Cernochova, efectuează, în perioada 16 – 17 noiembrie, o deplasare oficială la Chișinău. Vizita în țara noastră are loc la invitația ministrului moldovean al Apărări, Anatolie Nosatîi. Informațiile au fost confirmate de Ministerul Apărării de la Chișinău. Potrivit informațiilor, Jana Cernochova și Anatolie Nosatîi vor
Președinții Austriei și Sloveniei – Alexander Van der Bellen și, respectiv, Nataša Pirc Musar – se află într-o vizită oficială, în Republica Moldova. Oficialii vor susține declarații de presă în comun, cu președinta Maia Sandu, pe 16 noiembrie, ora 11:45. Urmăriți, în direct pe NM, primele declarații ale celor trei
Vicepremierul Nicu Popescu susține că autoritățile de la Chișinău nu au informații cu privire la scopul recentei vizite a fugarului Ilan Șor la Moscova. Chișinăul nu cunoaște nici dacă, în Rusia, oligarhul condamnat pentru escrocherie și cercetat pentru tentative de destabilizare a Moldovei, s-a întâlnit sau nu cu deputați socialiști,