Facebook/Alexandr Suhodolskii

Politicienii afiliați lui Șor, o nouă vizită în Rusia. Cu cine s-au întâlnit deputații Vasile Bolea și Alexandr Suhodolskii

Deputații independenți Vasile Bolea și Alexandr Suhodolskii – membri ai Partidului „Renaștere”, controlat de oligarhul fugar Ilan Șor – se află pe 26 martie la Moscova, Federația Rusă. Cei doi au avut o întrevedere cu președintele Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat, deputatul Leonid Sluțki. 

Informațiile despre vizita la Moscova au fost confirmate de Suhodolskii, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook. Deputatul a precizat că va reveni cu detalii ulterior.

Facebook/Alexandr Suhodolskii

Precizăm că, la începutul lui martie, sute de activiști ai Partidului „Renaștere” și Partidului Socialiștilor (PSRM), precum și bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul au participat la Festivalului Mondial de Tineret din Soci, Rusia. În marja evenimentului, guvernatoarea autonomiei găgăuze – membră a echipei lui Șor – s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin.

Cu mai bine de doi ani în urmă, pe 24 februarie 2024, la ordinul lui Vladimir Putin, armata rusă a invadat Ucraina. Agresiunea militară asupra țării vecine este susținută de majoritatea clasei politice ruse, inclusiv Leonid Sluțki. Republica Moldova, UE și SUA au condamnat din prima zi agresiunea militară rusă, iar, la mai bine de doi ani distanță, continuă să sprijine Ucraina.

***

Pe 5 martie, în cadrul unui briefing de presă, șeful Serviciului de Informație și Securitate (SIS) Alexandru Musteața a declarat că SIS a intrat în posesia mai multor date care indică că Federația Rusă ar dori să compromită aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, prin implicarea în procesele electorale din 2024 și 2025. În aceste acțiuni, Rusia va implica 3 categorii de actori: actorii politici deschis declarați pro-Federația Rusă, actori politici declarați pro-stataliști și actori politici conectați la grupurile criminal organizate. Se planifică generarea mai multor crize inclusiv în regiunea din UTAG sau stânga Nistrului, amplificarea tendințelor radicale de natură separatistă în zona de sud a Republicii Moldova – cel mai important actor pe care mizează Federația Rusă fiind gruparea lui Ilan Șor, dar și organizarea protestelor la Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: