Cu prilejul Zilei Europei, marcată pe 9 mai, la Chișinău va avea loc „Orașul European”. Evenimentul va cuprinde concursuri, o degustație de mâncăruri din bucătăria europeană, un concert susținut de șeful Delegației UE în țara noastră, Janis Mazeiks, și artiști din Moldova și Ucraina, precum și alte activități. Evenimentul este
Tradiționalul Festival de Film și Cultură Europeană este nelipsit, și în acest an, în Republica Moldova. Locuitorii din mai multe localități din țară vor avea posibilitatea să descopere cultura europeană și să se bucure, gratuit, de filme documentare și artistice, până pe 31 mai. The last Austrians; Mikado; Cold War;
Guvernul Republicii Moldova invită cetățenii să participe la evenimentele consacrate Zilei Europei, organizate în această sâmbătă începând cu ora 14:00, în Piața Marii Adunări Naționale. Reprezentanții Guvernului au invitat cetățenii la cortul „Moldova europeană”. „Programul de seară va continua cu un spectacol oferit de formația etno-rock Zdob și Zdub și
Pe 9 mai, șefa statului Maia Sandu a venit cu un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Europei. Președinta a spus că locul moldovenilor este în Uniunea Europeană și că „într-o zi vom sărbători Ziua Europei ca membru cu drepturi depline în această mare familie”. „Azi celebrăm pacea și unitatea
Cu prilejul Zilei Europei, ambasadorul Jānis Mažeiks a venit cu un mesaj către moldoveni. Oficialul a spus că „Moldova a ales calea spre un destin mai bun” și că „Ziua Europei este un prilej de a celebra pacea și unitatea din întreg Europă”. „Dragi prieteni, Ziua Europei este un prilej
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, împreună cu ambasadele statelor membre ale UE, marchează Ziua Europei 2023 printr-o serie de evenimente culturale, interactive și educaționale în diferite regiuni ale Republicii Moldova. Sub genericul „UE-Moldova: Împreuna mai puternici”, activitățile de Ziua Europei 2023 vor avea loc pe tot parcursul lunii mai
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, împreună cu Ambasadele Statelor Membre ale UE, marchează Ziua Europei 2022 printr-o serie de evenimente culturale și educative, în mai multe regiuni din Republica Moldova. La 21 mai 2022, locuitorii municipiului Edineț sunt invitați la Orășelul European, care va avea loc în Piața principală
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, împreună cu Ambasadele Statelor Membre ale UE, marchează Ziua Europei 2022 printr-o serie de evenimente culturale și educative, în mai multe regiuni din Republica Moldova. Sub genericul „SOLIDARITATE PENTRU PACE”, activitățile planificate pe parcursul lunii mai vor evidenția cultura și valorile Uniunii Europene, precum
Copii ai deputaților în Parlamentul Republicii Moldova, angajaților Secretariatului Parlamentului, împreună cu copiii de la Centrul de triere al refugiaților de la Moldexpo au participat la sărbătoarea dedicată Zilei Europei, care s-a desfășurat pe 9 mai, în fața instituției legislative. „Prin jocuri, concursuri sportive, dansuri și cântece copiii au celebrat
Ziua Europei 2022, în Republica Moldova va fi marcată printr-o serie de evenimente culturale și educative, în mai multe regiuni din țară. Activitățile planificate de organizatori se vor desfășura pe parcursul lunii mai și vor avea genericul „SOLIDARITATE PENTRU PACE”. „Războiul din țara vecină aduce pentru noi toți datoria personală