Andrei Mardari / NewsMaker

Tariful la gaz pentru noiembrie este temporar. Care sunt șansele ieftinirii în decembrie?

Președintele Consiliului de administrare al Moldovagaz Vadim Ceban consideră că tariful fix pentru gaz nu va fi mai mic decât cel temporar, anunțat pentru luna noiembrie. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de presă din 10 noiembrie, la solicitarea corespondentului NM.

Vadim Ceban a menționat că Moldovagaz ar putea solicita ANRE diminuarea tarifului doar în cazul în care va scădea prețul de achiziție pentru luna decembrie (acesta depinde de prețul la produsele petroliere și de cel de la bursă). În caz contrar, acesta a menționat că tariful nu va scădea.

„Nu cred că va fi [micșorat tariful]. Dacă se vor face ajustări, ele vor depinde de prețul pentru decembrie. Decizia a fost luată echilibrat, ținând cont de interesul consumatorilor, dar și al companiei. Cel mai important acum este să nu admitem mișcorarea volumului. Luna octombrie ne-a demonstrat cât suntem de vulnerabili. Pentru a nu reduce volumul [livrării de gaz] trebuie să plătim 100%. Anul viitor, cel mai probabil vom revedea programele de investiții din punct de vedere al reducerii. Prioritatea este achitarea consumului de gaz”, a declarat Ceban.

În același timp, Ceban nu a exclus faptul că tariful la gaze ar putea scădea de la anul.

„Sperăm că anul viitor va fi o dinamică mai pozitivă de scădere a preţului şi, respectiv, când vom avea premisele necesare, ne vom adresa la ANRE pentru reducerea tarifelor”, a spus Ceban.

Ceban a mai menționat că tariful final care va fi aprobat de ANRE va fi valabil cel puțin până în luna aprilie a anului viitor. Directorul Moldovagaz a menționat că tariful la gaze trebuia majorat încă în iulie-august curent, cu circa 36%.

Pe 9 noiembrie, ANRE a aprobat un nou tarif temporar la gazele naturale. Astfel, tariful pentru consumatorii casnici a crescut de la 4,2 lei până la 10,26 lei pentru un metru cub de gaze naturale. Luând în calcul TVA de 8%, tariful final ar trebui să constituie în luna noiembrie aproximativ 11,08 lei pentru un metru cub de gaze naturale. Noul tarif va fi valabil începând cu 1 noiembrie. Astfel, ANRE a aprobat în totalitate cererea „Moldovagaz”. În decurs de o lună, ar urma să fie instituit un tarif fix.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

În 2022 s-a opus, în 2026 – susține: Grosu explică de ce și-a schimbat opinia privind majorarea TVA pentru produsele agricole (VIDEO)

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că argumentele și poziția Guvernului l-au făcut să susțină propunerea de majorare a cotei TVA de la 8% la 12% pentru produsele agricole și că „este un raționament”. Precizarea a fost făcută după ce a fost solicitat să comenteze declarațiile sale din 2022, potrivit cărora o astfel de măsură poate duce la scumpiri în lanț și la falimentarea multor producători locali. Pe 2 octombrie curent, Grosu a declarat că „nu-i corect să iei o acțiune dintr-un an și să o compari cu alt an fără a privi contextul” și că „fiecare situație sau propunere iese dintr-un context politic, economic”.

„Nu-i corect pur și simplu să iei o acțiune dintr-un an și să o compari cu alt an fără a privi contextul. Fiecare situație sau propunere iese dintr-un context politic, economic pe care îl parcurgem noi ca societate. Nu poți să compari lucrurile acestea. Așa putem să ajungem la 1914”, a declarat Grosu.

Întrebat ce l-a făcut să susțină acum această majorare, Grosu a răspuns: „Au fost argumentele aduse și poziția Guvernului cumva de a veni cu o cotă și asta-i politica pe care o promovează domnul prim-ministru, de a avea o cotă unică sau mai puține cote de TVA. Acel 12 de TVA și în Horeca, și agricultură și așa mai departe. Avem mai puține cote pentru că asta creează disparități și vulnerabilități pentru jucătorii de pe piață, pentru cei care vin cu importuri, care produc materia primă și o vând ulterior. Deci, este un raționament”.

Menționăm că, pe 12 septembrie, deputatul partidului „Democrația Acasă”, Sergiu Stefanco, a publicat un video cu liderul PAS și președintele Parlamentului, Igor Grosu, precizând că imaginile sunt din 2022. În acestea, Grosu se referea la o eventuală majorare a cotei TVA în agricultură. „Poate duce la scumpiri în lanț și falimentarea multor producători locali. Creșterea cotei TVA la producția agricolă de la 8 la 12% poate duce la creșterea prețurilor la produse alimentare, (…) fapt ce va lovi dur în populația și așa afectată de criză. Mai mult decât atât, aceste măsuri vor lovi în fermieri și procesatori locali, care aduc valoarea adăugată economiei. (…) În schimb, măsura va avantaja importatorii și holdingurile mari”, declara Grosu.

***

Amintim că, în august, premierul Vasile Tofan a prezentat propunerile Guvernului privind politica fiscală pentru 2027. Printre acestea s-a numărat și propunerea de aplicare a unei cote TVA de 12% pentru produsele agricole. Asociația „Forța Fermierilor” a declarat, într-o scrisoare adresată inclusiv ministrei Finanțelor și Ministerului Agriculturii, că nu acceptă propunerea de majorare a cotei TVA de la 8% la 12% pentru cereale și oleaginoase. Asociația a declarat că majorarea ar putea fi „ultima picătură care ar provoca faliment masiv al fermierilor micro, mici și mijlocii”. Atunci, reprezentanții Guvernului au declarat că propunerile de politică fiscală urmau să fie discutate în perioada de consultări, fiind așteptate opiniile tuturor entităților interesate. Detalii AICI.

Între timp, pe 8 septembrie, Guvernul a aprobat proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2027, care a fost remis Parlamentului pentru examinare. Pe 10 septembrie, politica bugetar-fiscală pentru anul 2027 a fost aprobată în prima lectură de Parlament, cu voturile deputaților PAS. Astfel, potrivit documentului, pentru mărfurile și serviciile prestate de sectorul HoReCa, cota va fi majorată de la 8% la 12%. O cotă de 12% va fi aplicată și producției de zootehnie, fitotehnie, horticultură, precum și gutuilor și coacăzelor produse sau importate în țară.

Pe 28 septembrie, fermierii din raionul Fălești au organizat un „protest de avertizare”. Agricultorii au cerut, printre altele, păstrarea TVA de 8% pentru cereale și oleaginoase. Pe 25 septembrie, și fermierii din raionul Basarabeasca au protestat cu tractoare și utilaje agricole, având aceleași revendicări adresate autorităților. Pe 28 septembrie, ministrul Agriculturii, Eugen Osmochescu, a precizat că menținerea cotei TVA de 8% este discutată în comisiile parlamentare de profil, la care participă și reprezentanții ministerului. Deocamdată, nu a fost anunțată o decizie. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: