Tudor Mardei | NewsMaker

Tariful la lumină ar putea crește? Junghietu: „Dacă o să accesăm tot mai multă energie de avarie”

În cazul în care Republica Moldova va accesa „tot mai multă și mai multă energie de avarie”, situația va crea eventuale premise pentru creșterea tarifelor. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, pe 10 decembrie.

În timpul unor declarații de presă, Junghietu a spus că „ajutorul de avarie nu este o energie electrică achiziționată comercial de către Energocom în cadrul contractelor bilaterale sau de pe bursă”. „Este o energie accesată în regim de urgență și prețul energiei respective este cunoscut abia la începutul lunii următoare. (…) Desigur, dacă o să accesăm tot mai multă și mai multă energie de avarie asta o să creeze eventual premise pentru a crește tarifele, pentru că poartă un impact financiar asupra operatorului”, a adăugat el.

Întrebat dacă discută cu partea ucraineană și dacă știe care este situația din domeniul energetic și cât ar putea dura, ministrul a răspuns: „Sunt chestii imprevizibile. Sunt și chestii confidențiale. Ucraina tot menține la minim informația, pentru că sunt chestii sensibile pentru ei”.

În continuare, ministrul a explicat că „noi suntem interconectați cu sistemul electroenergetic ucrainean”. „Ce s-a întâmplat sâmbătă a fost un efect al atacurilor asupra infrastructurii de transport, distribuție și generare în Ucraina. Dar, datorită ajutorului de avarie din România, pentru acele trei ore, am reușit să stabilizăm sistemul. Luni a fost la fel o situație atipică, pentru că au apărut dezechilibre în rețea generate de capacitatea comercială de NTC insuficient și, în același timp, consumul nu a fost întocmai același cu estimarea de consum”, a declarat oficialul.

Începând cu 1 august 2025, consumatorii din centrul și sudul țării plătesc pentru energia electrică un tarif de 3 lei și 59 de bani pentru un kilowatt, iar cei din nord – 4 lei.

***

Pe 6 decembrie, întreprinderea de stat „Moldelectrica” a anunțat că, urmare a atacurilor asupra sistemului energetic al Ucrainei în regiunea aferentă Republicii Moldova, a fost deconectat un grup energetic important, iar liniile de interconexiune erau încărcate aproape de limită. Din cauza depășirii fluxului planificat, Moldelectrica a solicitat preventiv, pentru câteva ore, ajutor de avarie din România. Întreprinderea menționa că ajutorul va menține funcționarea sigură a sistemului electroenergetic și va preveni eventuale suprasarcini.

Ulterior, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că Moldelectrica a fost nevoită să solicite energie electrică de avarie și în după-amiaza și seara zilei de 8 decembrie. Oficialul preciza că solicitarea ajutorului de avarie a fost determinată de dezechilibrul sistemului electroenergetic ca urmare a capacității limitate pe interconexiunea cu România și abaterile de la valorile prognozate a consumului și generării pe piața energiei electrice.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

(VIDEO) Ultima zi de agitație / 8 candidați la bașcan, 134 — în APG / Două partide

Ultima zi de campanie în Găgăuzia. Ce amenzi riscă cei care încalcă legea?
Campania electorală în Găgăuzia se apropie de sfârșit: 13 noiembrie este ultima zi de agitație. Comisia Electorală Centrală (CEC) avertizează că în „ziua tăcerii” și în ziua scrutinului agitația este interzisă. Candidații nu mai pot participa la emisiuni televizate și radiofonice, iar autoritățile locale și distribuitorii de publicitate sunt obligați să înlăture materialele de agitație din locurile publice. Interdicția nu vizează informațiile publicate anterior pe internet. De asemenea,este interzisă transferarea banilor în conturile „Fondului electoral” și retragerea mijloacelor financiare din acestea. Pentru încălcarea acestor reguli, persoanele fizice riscă amenzi de până la 3 mii de lei, iar cele juridice — de până la 7,5 mii de lei.

Două partide avertizate din nou pentru nedeclararea cheltuielilor electorale
Pe 15 noiembrie vor avea loc două scrutinuri: alegerile deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) și alegerile bașcanului. Pentru funcția de șef al autonomiei aspiră opt candidați, în timp ce pentru cele 35 de mandate de deputat luptă 134 de persoane.
În cadrul ședinței din 13 noiembrie, CEC a emis repetat avertismente partidelor „Pentru țară” și „Partidul Popular Gagauz” pentru cheltuieli nedeclarate în campanie. Rapoartele financiare pentru ultima săptămână trebuie prezentate până la 16 noiembrie.

Alegeri în Găgăuzia: program special la centrele multifuncționale ale ASP
În ziua alegerilor, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice (ASP) din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor activa între orele 07:00 și 21:00. Alegătorii vor putea perfecta gratuit buletine de identitate provizorii sau își vor putea ridica actele gata. De asemenea, pe 14 și 15 noiembrie va funcționa o linie fierbinte pentru alegători: sâmbătă — între 09:00 și 17:00, iar duminică — între 07:00 și 21:00. Secretara CEC, Dana Munteanu, a precizat că votarea prin intermediul identității digitale din aplicația EVO nu se va aplica — regulamentul nefiind pus în practică. Votarea se va face în baza buletinului de identitate, a cardului de identitate, a pașaportului sau a buletinului provizoriu.

Petru Vlah promite să restabilească atribuțiile Găgăuziei
Candidatul la funcția de bașcan din partea partidului „Noua Alegere Istorică”, Petru Vlah, a chemat locuitorii să participe activ la vot. El a promis că va lupta pentru restabilirea competențelor autonomiei și a declarat că Găgăuzia poate deveni cea mai prosperă regiune a Moldovei. Vlah i-a criticat, de asemenea, pe ceilalți candidați care, în opinia sa, urmăresc interese personale.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: