Teatrul Verde

Teatrul Verde din Chișinău se redeschide cu două concerte, deși lucrările de reparație nu au fost finalizate

Primăria municipiului Chișinău redeschide Teatrul Verde, după prima etapă de reparație. Informația a fost confirmată, pe 9 iunie, de către primarul Ion Ceban, care a precizat că mai urmează și alte lucrări, care sunt realizate paralel și urmează să fie finalizate în scurt timp. Ulterior va urma și a 2-a etapă de reabilitare. Pe 9 și 10 iunie, Teatrul Verde va găzdui două concerte.

„La etapa actuală progresul lucrărilor ne permite să deschidem Teatrul Verde pentru a primi oaspeți. Este un loc simbol pentru Chișinău, este unul din cele mai mari teatre în aer liber din Europa, fiind o carte de vizită a Chișinăului. (…) Teatrul este solicitat, iar locuitorii sunt dornici de a veni la evenimente. Noi trebuia să valorificăm acest spațiu, deoarece acesta nu a fost reabilitat niciodată și era într-o stare deplorabilă”, a menționat primarul capitalei.

Timp de două zile, pe 9 și 10 iunie, vor fi organizate două concerte de muzică populară și ușoară cu genericul ,,Tezaurul ne unește”. În scenă vor urca mulți artiști de muzică populară și ușoară.

9 IUNIE – ediție de muzică populară – artiștii fiind acompaniați de către Orchestra Națională „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros. Ansamblul Național ,,JOC” va încinge scena cu dansuri autentice moldovenești. Spectacolul va încununa cu cei mai buni trompetiști ai Republicii Moldova.

10 IUNIE – ediție de muzică ușoară – cu îmbinarea genurilor muzicale și artiști de valoare, acompaniați de Orchestra ,,Simrat”, condusă de Marcel Roșca.

***

Amintim că rima etapă a Proiectului de reparație și modernizare a Teatrului de Vară din Parcul ,,Valea Morilor” a demarat în anul 2022 și a inclus:

– decaparea asfaltului vechi și amenajarea teritoriului;
– amenajarea trotuarelor și căilor de acces;
– instalarea băncilor noi, cu spetează și înlocuirea pilonilor
– amenajarea scenei – la prima etapă;
– au fost amenajate 2 zone pentru foodcourt
– sunt schimbate porțile
– se lucrează la întrările în Teatrul Verde

Teatrului Verde a fost fondat în anul 1957 și are capacitatea de a găzdui circa 10 mii de spectatori în aer liber.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Condițiile lui Plahotniuc la videoconferință, comparate cu cele ale lui Guțul și Popan. ANP reacționează FOTO/VIDEO

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a participat la ședința de judecată din 26 august din sala de videoconferință a Penitenciarului nr. 13. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a precizat pentru NewsMaker că penitenciarul dispune și de cinci cabine pentru videoconferințe, iar spațiul în care se desfășoară videoconferința este ales în funcție de disponibilitate și de necesitățile de securitate, „cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”. Precizările vin după comentarii pe rețelele de socializare potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Pentru NewsMaker, Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că Penitenciarul nr. 13 – Chișinău are amenajată o singură sală pentru ședințele prin videoconferință, iar configurația acesteia permite prezența avocatului și, după caz, a personalului de escortă responsabil de supravegherea persoanei deținute.

„Întrucât instituția are statut de casă de arest (izolator de urmărire penală), iar majoritatea persoanelor aflate în custodie participă la proceduri judiciare, au fost amenajate suplimentar cinci cabine pentru videoconferințe. Acestea sunt folosite atunci când avocatul nu participă din incinta penitenciarului și nu se impun măsuri suplimentare de supraveghere”, a comunicat Administrația.

Potrivit instituției, sala principală este utilizată cu prioritate, iar când aceasta este ocupată, ședințele se desfășoară în cabine.

„În cazul menționat, ședința s-a desfășurat în sala de videoconferință deoarece era necesară prezența personalului de escortă. Încăperea în care are loc videoconferința este stabilită în funcție de disponibilitatea sălii și a cabinelor la ora programată, precum și de necesitățile de securitate, cu asigurarea acelorași drepturi și condiții de participare pentru toate persoanele deținute”, a adăugat Administrația Națională a Penitenciarelor.

Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor a prezentat imagini atât cu sala de videoconferință, cât și cu cabinele.

Menționăm că, după ce Vladimir Plahotniuc a participat prin videoconferință la ședința de judecată din 26 august, desfășurată la Curtea de Apel Centru, în mediul online au apărut comentarii potrivit cărora Plahotniuc ar fi avut condiții privilegiate, inclusiv comparativ cu Evghenia Guțul și Svetlana Popan, care au participat anterior la procese prin videoconferință din același penitenciar.

Vladimir Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”. Pentru ce a fost găsit vinovat, ce episoade au rămas în afara procesului și ce înseamnă acest verdict pentru politica din Republica Moldova, NewsMaker a explicat AICI. Sentința nu este definitivă. Pe 6 mai, Procuratura Anticorupție a contestat-o. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și cer Curții de Apel condamnarea fostului lider democrat la 25 de ani de închisoare, așa cum solicitase inițial în instanță.

Evghenia Guțul, condamnată în august 2025 la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”, a fost transferată recent în Penitenciarul nr. 7 – Rusca. Avocații Evgheniei Guțul au cerut ca aceasta să rămână în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, însă solicitarea a fost respinsă. Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că transferul fostei bașcane a fost făcut pentru executarea pedepsei definitive de șapte ani de închisoare. Menționăm că, în același dosar, Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentințele, acestea devenind definitive și executorii. Pe 27 iulie, avocații celor două au contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: