Un băiat, în vârstă de 13 ani, din Telenești, a decedat după ce a fost electrocutat. Copilul a călcat, din neatenție, cu încălțămintea umedă pe un prelungitor conectat la o priză. Cazul a avut loc pe 2 aprilie.
Potrivit ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție din Telenești Elena Băetrău, apelul la Serviciul 112 a survenit în jurul orei 21:18. Mama copilului a sesizat oamenii legii că fiul său minor s-a electrocutat și este în stare inconștientă.
Preliminar, poliția a stabilit că în jurul orei 21:00, femeia împreună cu feciorul au plecat în ospeție la mama sa, care locuiește în vecinătate. Ulterior, minorul a comunicat mamei sale că pleacă mai devreme acasă.
Ajungând la domiciliu, copilul a intrat în bucătăria de vară, iar din neatenție a călcat cu încălțămintea udă pe un prelungitor izolat cu bandă izolantă și conectat la o priză, urmare la care a fost electrocutat.
La fața locului a intervenit echipajul SAMU Telenești care a încercat să resuciteze minorul, însă fără succes. În jurul orei 22.30 a fost stabilit decesul copilului.
Pe cazul dat a fost pornit un proces penal.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!