Televiziunea publică din Găgăuzia, amenințare la adresa securității naționale? Ce a declarat Guțul și ce a răspuns CA

Bașcanul Găgăuziei Evghenia Guțul – afiliată oligarhului fugar Ilan Șor – a declarat că Consiliul Audiovizualului (CA) consideră televiziunea publică din autonomie, Gagauziya Radio Televizionu (GRT), o „amenințare la adresa securității naționale”. Precizarea a fost făcută după ce a intrat în posesia unui raport de monitorizare al GRT, realizat de CA. Guvernatoarea a solicitat Adunării Populare a Găgăuziei (APG) să dea o „apreciere politică adecvată” documentului. Contactată de NM, președinta Consiliului Audiovizualului Liliana Vițu a refuzat să comenteze declarațiile lui Guțul înainte de a fi analizat raportul respectiv în ședința CA.

Ce a declarat Guțul

Evghenia Guțul a publicat pe canalul său de Telegram, pe 23 aprilie, un mesaj despre raportul CA privind monitorizarea postului de televiziune GRT. De obicei, Consiliul Audiovizualului trimite astfel de rapoarte reprezentanților canalelor de televiziune în avans, astfel încât aceștia să se poată pregăti pentru discutarea rezultatelor monitorizării în cadrul ședinței CA.

Bașcanul Găgăuziei a spus că Consiliul Audiovizualului consideră GRT o „amenințare la adresa securității naționale”. „La această concluzie a ajuns CA după ce a analizat conținutul difuzat de televiziunea publică din Găgăuzia în perioada 2-8 februarie, anul curent. Ce anume i-a speriat atât de tare pe cenzori? În această perioadă, GRT a reflectat și discutat pe larg despre aniversarea a celor zece ani de la referndumurile găgăuze din 2 februarie 2014”, a menționat guvernatoarea.

De asemenea, bașcanul a declarat că „GRT este unul dintre puținele canale de televiziune unde reprezentanții partidelor de opoziție sunt încă invitați, unde nu se tem să abordeze probleme acute și de actualitate”. „Acest tip de surse mass-media este inutil și periculos pentru acestă putere. În Moldova modernă, nimeni nu are dreptul să o critice pe Sandu și să propună căi alternative de dezvoltare”, a adăugat Guțul. Totodată, aceasta a făcut apel la fondatorul postului de televiziune – Adunarea Populară a Găgăuziei – să examineze la următoarea ședință raportul CA, pe care la calificat ca fiind „rușinos”, și să-i dea o „apreciere politică adecvată”.

Ce spune Consiliul Audiovizualului

Într-o discuție cu NM, președinta Consiliului Audiovizualului Liliana Vițu a declarat că pe ordinea de zi a ședinței CA din 26 aprilie figurează subiectul privind monitorizarea GRT, însă a refuzat să comenteze declarațiile lui Guțul.

Vițu a menționat că CA nu i-a trimis Evgheniei Guțul niciun raport privind monitorizarea postului de televiziune. Aceasta a refuzat să comenteze conținutul publicației lui guvernatoarei autonomiei găgăuze și concluziile raportului de monitorizare al GRT, explicând că acest lucru i-ar afecta dreptul de a vorbi despre acest subiect în timpul ședinței CA.

În cadrul ședinței din 26 aprilie, Consiliul Audiovizualului va analiza rezultatele monitorizării a trei televiziuni: două canale din Găgăuzia – GRT și ATV, precum și NTS, înregistrat la Taraclia. Decizia de a monitoriza aceste canale TV a fost aprobată de CA pe 9 februarie. În hotărâre se menționează că Consiliul Audiovizualului vrea să verifice modul în care posturile de televiziune au reflectat în perioada 2-8 februarie 2024 „subiectul referitor la aniversarea a zece ani de la referendumul organizat în Găgăuzia în 2014, privind orientarea politicii externe a regiunii”.

***

GRT este canalul public de televiziune din Găgăuzia. Deși canalul este considerat regional, de fapt, acesta emite în toată țara datorită prezenței sale în rețelele marilor companii de telecomunicații: Orange, Starnet și Moldtelecom. În toamna 2023, după ce Evghenia Guțul a câștigat alegerile pentru funcția de bașcan, GRT a trecut sub controlul lui Ilan Șor. În timpul iernii, postul a difuzat emisiuni de la postul de televiziune Primul în Moldova, controlat de Șor, a cărui activitate a fost suspendată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Nu am primit un răspuns clar”. Ce se întâmplă la negocierile dintre Moldova și Ucraina pe tema Nistrului și care sunt soluțiile

Moldova și Ucraina nu au reușit să ajungă la un acord la ședința extraordinară a Comisiei Nistrene din 29 septembrie, convocată pe fondul scăderii critice a nivelului apei. Disputa a vizat reducerea bruscă a debitului evacuat din lacul de acumulare de pe Nistru, decisă de Ucraina, potrivit membrului comisiei Ilia Trombițki, fără o coordonare corespunzătoare cu partea moldovenească. NewsMaker a analizat ce se întâmplă cu Nistrul după reducerea debitului evacuat și cât de vulnerabilă este alimentarea orașelor cu apă.

Ce s-a întâmplat la ședința Comisiei Nistrene

Ședința extraordinară a Comisiei Nistrene din 29 septembrie s-a încheiat fără noi înțelegeri. „Comisia nu a decis nimic. Ne-am despărțit supărați”, a declarat pentru NM membrul comisiei și directorul executiv al asociației Eco-TIRAS, Ilia Trombițchi.

În prezent, din lacul de acumulare de pe Nistru este evacuată tot atâta apă cât intră în el, astfel că acesta funcționează, practic, în regim de tranzit. După ședință, Ministerul Mediului din Moldova a anunțat că, în ultimele două săptămâni, afluxul natural în lac a fost de aproximativ 27 m³/s. Partea ucraineană a explicat comisiei că nu poate evacua mai multă apă decât primește lacul, pentru a nu-i epuiza rezervele. În unele localități din Ucraina, apa este deja furnizată după un program, din cauza nivelului scăzut al acesteia.

Debitul evacuat spre Moldova va putea fi mărit, potrivit ministerului, dacă precipitațiile din partea superioară a bazinului Nistrului vor permite creșterea nivelului apei în lacul de acumulare. Dacă situația se va schimba, comisia se va reuni din nou pentru a discuta posibile soluții.

În ce privințe nu au fost de acord părțile

Potrivit lui Ilia Trombițchi, divergențele au vizat atât modul în care a fost redus debitul evacuat, cât și condițiile trecerii la regimul de „tranzit”. Ucraina a redus debitul pe 25 septembrie. În acel moment, reprezentantul Moldovei, Radu Cazacu, se afla cu delegația ucraineană la stația de captare a apei din Vadul lui Vodă, în cadrul activităților Comisiei Nistrene. Ecologistul susține că partea moldovenească nu a fost informată la timp nici despre decizie, nici despre ritmul în care urma să fie redus debitul.

Partea ucraineană anunțase anterior că intenționa să treacă la regimul de tranzit când nivelul lacului va coborî la 111 metri. Potrivit lui Trombițchi, Moldova nu acceptase acest prag ca fiind convenit între cele două țări.

„(Acest prag) a fost anunțat de partea ucraineană. Nu pot spune că Moldova a fost de acord, pentru că această cifră nu apare nicăieri în documentele tehnice. Există un document în care sunt indicați 102,5 metri, iar până la acest prag mai este mult”, a declarat Ilia Trombițchi.

Ce s-a întâmplat la Naslavcea

Efectele scăderii bruște a nivelului apei sunt deja vizibile la Naslavcea, în raionul Ocnița. Peștii și vegetația acvatică au rămas la suprafață. Localnicii adună cu mâinile peștii încă vii, însă cei morți sunt mult mai numeroși.

Ilia Trombițchi consideră că peștii au murit din cauza scăderii prea rapide a nivelului apei. Potrivit ecologistului, debitul evacuat putea fi redus treptat.

„Modul în care avea să fie redus debitul trebuia să fie discutat. Pentru ca să nu se producă brusc, dar, de exemplu, pe parcursul a două zile, astfel încât peștii să poată pleca”, a explicat Ilia Trombițchi.

NewsMaker

Poate ajuta lacul de acumulare de la Dubăsari?

Pe fondul reducerii debitului evacuat, o parte din apă a putut fi acumulată în lacul de la Dubăsari. Potrivit datelor din 28 septembrie, nivelul lacului de acumulare de pe Nistru era de aproximativ 110,9 metri, iar cel de la Dubăsari – de aproximativ 28,3 metri.

Potrivit lui Ilia Trombițchi, lacul de acumulare de la Dubăsari poate atenua doar parțial consecințele scăderii nivelului apei în aval.

„Lacul de acumulare de la Dubăsari atenuează puțin situația în aval. Nu o poate influența semnificativ, deoarece are un volum mic”, a explicat expertul.

Ce orașe depind de apa din Nistru?

Pe fondul scăderii nivelului Nistrului, autoritățile urmăresc separat funcționarea stațiilor de captare a apei. Pe 29 septembrie, premierul Vasile Tofan a ținut o ședință cu reprezentanții Ministerului Mediului, ai agenției Apele Moldovei, ai Primăriei Chișinău și ai Apă-Canal Chișinău. La întâlnire au fost discutate posibile scenarii de evoluție a situației și măsuri pentru cazul în care nivelul apei va continua să scadă.

Printre cele mai vulnerabile orașe, Ilia Trombițchi a numit Bălți, Soroca și Chișinău – care primesc apă din Nistru. Totodată, ecologistul a spus că situația din capitală nu este încă pe deplin clară.

„În cazul Chișinăului, situația nu este încă pe deplin clară. Ceban insistă: chipurile, nu ne-ați avertizat despre o asemenea


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: