Reuters

Temperaturi anormal de calde în Europa. Valori record în Spania și Marea Britanie

Anul 2022 a început în Europa cu temperaturi anormal de calde. În Spania, temperatura aerului a ajuns la  24,7°C, iar în Alpii din Italia meteorologii prognozează cu 15°C mai mult decât valorile normale, informează The Guardian.

În Bilbao, la nordul Spaniei, temperatura a ajuns la 24,7°C — temperatura maximă înregistrată din 1947, când se fac măsurători în acest sens. La Segovia, în apropiere de Madrid, s-au înregistrat 22,7°C (cea mai înaltă temperatură înregistrată din 1920), iar la Avila au fost  20,2°C, cel mai înalt indicator din 1983.

„Aceste temperaturi înalte nu sunt un fenomen normal. O astfel de vreme se observă de obicei în aprilie”, a menționat Rubén del Campo, un reprezentant al Agenției naționale de meteorologie a Spaniei.

Și în Marea Britanie, Serviciul Meteorologic a anunțat că 1 ianuarie 2022 a fost cea mai caldă primă zi a anului de când se fac măsurători în țară. Sâmbătă, cea mai înaltă temperatură a fost înregistrată în parcul St. James din centrul Londrei, unde mercurul din termometre a urcat până la 16,2 grade Celsius. Recordul precedent a fost înregistrat în 1916 în Cornwall și a constituit 15,6 grade Celsius.

Potrivit BBC, temperatura anormal de caldă se datorează unui curent de aer tropical. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Noi restricții de circulație pe strada Ismail: porțiunile închise în weekend

Pe 14 și 15 noiembrie, două porțiuni ale străzii Ismail din Chișinău vor fi închise circulației. În această perioadă, vor fi aplicate straturi de asfalt. Este vorba despre tronsonul cuprins între străzile 31 August și București, precum și cel dintre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și podul de pe strada Ismail. Informațiile au fost comunicate de autoritățile capitalei.

Pe o rețea de socializare, edilul Ion Ceban a menționat că circulația pe strada Ismail a fost reluată joi dimineață, 12 noiembrie. În această perioadă, a fost frezat asfaltul vechi, a fost așternut primul strat de asfalt și cel de-al doilea strat pe porțiunea dintre bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și strada 31 August.

„Paralel, s-a lucrat la frezarea asfaltului vechi între străzile 31 August – București. Urmează ca în zilele de sâmbătă și duminică să fie așternute 2 straturi de asfalt pe această porțiune. Totodată, se va așterne cel de-al doilea strat pe strada Ismail, dintre bd. Ștefan cel Mare și Sfânt până la pod. Sâmbătă și duminică, aceste porțiuni vor fi închise, astfel încât să reușim să intervenim cât mai operativ”, a anunțat primarul.

Amintim că, începând cu 10 noiembrie, a fost sistată circulația rutieră pe strada Ismail, pe tronsonul cuprins între bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și str. M. Kogălniceanu, în legătură cu executarea lucrărilor de asfaltare a carosabilului. De asemenea, au fost anunțate restricții de circulație pe tronsonul cuprins între bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și podul rutier de pe strada Ismail, pentru aplicarea stratului de uzură.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: