Tezele de licență scrise cu AI scapă de detectarea sistemului antiplagiat? Perciun: „Asta e o problemă și mai complicată”

În Republica Moldova, plagiatul în instituțiile de învățământ superior a devenit o problemă tot mai gravă. Un sondaj recent elaborat de Ministerul Educației arată că peste 30% dintre studenți folosesc inteligența artificială pentru realizarea lucrărilor universitare. Mai grav este faptul că țara nu dispune de un sistem național centralizat de depistare a plagiatului, iar tezele realizate cu ajutorul AI nu pot fi identificate de softurile existente. Declarațiile au fost făcute de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul ediției de astăzi, 8 decembrie, a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

În prezent, mai multe universități utilizează instrumente diferite pentru a depista plagiatul, însă este necesar un sistem la nivel național, susține Dan Perciun. Ministrul subliniază că asigurarea transparenței în mediul universitar reprezintă și un angajament față de Uniunea Europeană, iar dezvoltarea sau achiziționarea unui soft ar putea fi finanțată prin fondurile europene din Planul de Creștere pentru Moldova.

„Ceea ce ne propunem să facem e să elaboream sau să contractăm serviciile unui soft național de prevenire a plagiatului, care se acționează ca un repozitoriu cu toate tezele de licență din țara noastră, în general în spațiul românesc. Universitățile noastre, de la caz la caz, folosesc asemenea instrumente. E important să avem niște standarde clare față de ce înseamnă plagiat, să avem niște standardi față de instrumentele care depistează plagiatul și să facem lucrul ăsta sistemic. În contextul planului de creaștere, noi avem rezervate resurse”, a menționat oficialul.  

Dan Perciun a atras atenția și asupra unei provocări și mai mari: evoluția accelerată a inteligenței artificiale. El afirmă că textele generate de AI nu pot fi detectate de programele antiplagiat actuale, ceea ce face aproape imposibilă diferențierea între un produs original și unul creat automatizat.

„Pentru că ceea ce astăzi oferă inteligența artificială sunt produse care nu sunt depistabile de către aceste softuri antiplagiat. Și aici merită să revenim la o discuție serioasă despre examenele la final de an”, a mai spus ministrul.

Ministrul Educației a precizat că subiectele legate de folosirea inteligenței artificiale în învățământul superior vor fi discutate pe 22 decembrie, în cadrul unei noi conferințe dedicate integrității academice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

Ceban anunță protest la ANRE în ziua examinării noului tarif la gaz: „Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie” VIDEO

Ion Ceban, primarul Chișinăului și liderul „Mișcării Alternative Naționale” (MAN), a anunțat un protest în fața sediului Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), față de creșterea tarifelor la resursele energetice. Manifestația va fi organizată luni, 28 septembrie, la ora 10:00, în timp ce ANRE urmează să se întrunească pentru a aproba majorarea tarifului la gaz.

„Luni, la ora 10:00, la ANRE, voi fi prezent eu și 100 de colegi de-ai mei de la MAN, în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc. Această instituție este direct responsabilă, ca și toți cei de la guvernare, de aceste creșteri la gaz, la căldură și la multe altele. Cred că ar fi timpul să vină și mulți alți oameni, fie din partidele politice parlamentare, extraparlamentare, oameni de bună credință. (…) Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie”, a transmis Ion Ceban într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Amintim că Energocom a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru gazele naturale de la 20,30 lei la 26,25 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA. Potrivit proiectului de decizie al ANRE, însă, tariful ar urma să crească până la 26,14 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA.

ANRE va examina proiectul de decizie privind noul tarif pe 28 septembrie.

Începând cu 1 septembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova achită 20,30 lei pentru un metru cub de gaze naturale, inclusiv TVA. Tariful anterior era de 14,42 lei pentru un metru cub.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: