Țîcu și Chirtoacă cer ca Dodon să fie exclus din cursa electorală. Reacția celui vizat (DOC)

Candidatul Partidului Unității Naționale (PUN) Octavian Țîcu și cel al Mișcării Politice „UNIREA” Dorin Chirtoacă au semnalat anumite încălcări din partea contracandidatului lor, Igor Dodon, în cadrul campaniei electorale. Cei doi pretendenți la funcția de președinte al țării cer ca Dodon să fie exclus din cursa electorală. 

Mai exact, PUN a expediat o cerere de chemare în instanță la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani. Potrivit documentului obținut de NM, reprezentanții formațiunii reclamă că Igor Dodon, în calitate de concurent electoral, a încălcat legislația și a utilizat resurse administrative în cadrul campaniei electorale. Mai exact, este vorba despre evenimentul din 18 octombrie, când Igor Dodon a participat, alături de primarul capitalei, Ion Ceban, la campania de plantare a arborilor în Chișinău.

NM
NM

O altă sesizare a fost depusă de către candidatul Blocului Politic „UNIREA”, Dorin Chirtoacă. Acesta a adresat un demers către Comisia Electorală Centrală, prin care amintește de investigația jurnaliștilor de la RISE Moldova și Dossier, care au ajuns la concluzia că, pe perioada carierei sale politice, Igor Dodon ar fi colaborat cu foști, dar și actuali angajați ai serviciilor speciale rusești.

„Președinția Republicii Moldova nu poate fi reprezentată de agenți și informatori ai Rusiei, trădători de neam și de țară. Mai mult decât atât, Rusia este singurul stat care are armată de ocupație, arme și muniții pe teritoriul Republicii Moldova, ceea ce reprezintă o dublă trădare din partea lui Dodon”, și-a motivat Dorin Chirtoacă cererea.

https://www.facebook.com/106244906075994/photos/pcb.3727818540585261/3728057317228050/?type=3&theater

CEC  nu a venit, deocamdată, cu o reacție oficială.

Contactată de NM pentru un comentariu, Ludmila Muntean, purtătoarea de cuvânt a candidatului Igor Dodon a declarat: „Le recomandăm acestor domni unioniști cu partide separate să aștepte data de 1 noiembrie și să afle opinia și alegerea poporului”.

Amintim că alegerile prezidențiale sunt planificate pentru 1 noiembrie. În cadrul scrutinului candidează Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon, Violeta Ivanov, Maia Sandu, Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport StratCom: sprijinul pentru aderarea la UE crește, dar rămâne la 8% în Găgăuzia și Taraclia

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut în ultimii doi ani și a ajuns la 57%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în nordul țării, arată Indexul Rezilienței Informaționale Naționale, publicat pe 4 noiembrie de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom).

La nivel național, sprijinul pentru aderare a crescut cu cinci puncte procentuale față de 2024, când era de 52%. Media națională „ascunde”, însă, diferențe „importante” între regiuni, precizează StratCom. În regiunea Centru, 73% dintre locuitori susțin aderarea, iar în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia sprijinul este de 8%. În nordul țării, ponderea celor care susțin aderarea a urcat de la 37% în 2025 la 53% în 2026.

„Atitudinile față de integrarea europeană sunt strâns legate de încrederea în instituții și de sursele de informare. Cetățenii care au încredere în mass media din Federația Rusă manifestă, în general, un sprijin mai redus față de aderarea la UE”, susține StratCom.

Totodată, 62% dintre respondenți consideră că beneficiile aderării la UE justifică dificultățile reformelor de preaderare, față de 50% în 2024.

Raportul publicat pe 4 noiembrie urmărește cum a evoluat reziliența societății în fața manipulării informaționale și a ingerințelor străine. Indexul analizează percepțiile și atitudinile cetățenilor în cinci domenii – integrare europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate națională. Pentru a compara rezultatele, datele au fost colectate în lunile aprilie și mai ale fiecărui an din perioada 2024–2026.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut, alături de Ucraina, statutul de țări candidate la UE în iunie 2022. Ambele țări au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În 2026, atât Moldova, cât și Ucraina, au deschis patru dintre cele șase clustere de negociere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: