Tiraspolul prelungește starea de urgență economică în stânga Nistrului: până când va fi valabilă

Așa-numitul Soviet Suprem de la Tiraspol a prelungit cu încă 30 de zile starea de urgență economică în regiunea transnistreană. Decizia a fost aprobată pe 13 mai. Noul regim va rămâne în vigoare până pe 17 iunie.

Administrația de facto de la Tiraspol susține că situația economică rămâne dificilă din cauza reducerii livrărilor de gaze naturale în regiune. Potrivit legislativului local nerecunoscut, indicatorii socio-economici „continuă să se înrăutățească”.

Tot pe 13 mai, Sovietul Suprem a aprobat în prima lectură un proiect privind reducerea cheltuielilor „bugetare”, inițiat de liderul de facto al regiunii, Vadim Krasnoselski.

Tiraspol intenționează să reducă cheltuielile cu aproximativ 350 de milioane de ruble transnistrene. Astfel, Fondul investițiilor capitale ar urma să fie diminuat cu aproape 36 de milioane de ruble, iar Fondul rutier – cu circa 100 de milioane.

Reamintim că Tiraspolul prelungește constant starea de urgență economică încă de la începutul anului. Pretinsele autorități invocă de fiecare dată criza energetică și, în consecință, dificultățile economice din regiune.

Pe 11 mai, Tiraspolul a lansat fondul social „Împreună” în care colectează donații inclusiv pentru plata pensiilor, salariilor și indemnizațiilor. La aproape 24 de ore de la lansare, fondul acumulase aproape 100,3 milioane de ruble transnistrene, iar la două zile – peste 126 de milioane. Cea mai mare contribuție – 100 de milioane de ruble, echivalentul a aproximativ 6 milioane de dolari – a fost oferită de Sheriff, controlat de omul de afaceri Victor Gușan. În lista donatorilor figurează și alte organizații, precum și contribuții anonime.

Comentând situația din regiunea transnistreană pe 13 mai, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că apariția acestui fond este consecința „unei administrări defectuoase a regiunii de către un grup de cetățeni care țin în captivitate locuitorii”. Oficialul a calificat inițiativa drept „o acțiune politică” temporară și nesustenabilă și a reiterat că oferta Chișinăului privind reintegrarea graduală a regiunii rămâne valabilă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: