Tiraspolul acuză Chișinăul că ar fi început reparația podurilor de pe Nistru pentru a bloca circulația la alegeri. Reacție

Reprezentanții Tiraspolului în Comisia Unificată de Control (CUC) acuză autoritățile de la Chișinău că ar fi inițiat intenționat reparațiile a șapte poduri peste Nistru înaintea alegerilor parlamentare, cu scopul de a împiedica circulația cetățenilor. Pe de altă parte, reprezentanții Biroului politici de reintegrare de la Chișinău au declarat pentru NewsMaker că aceste lucrări au scopul de a repara infrastructura rutieră și de a spori siguranța traficului, „neavând nicio legătură cu procesul electoral”.

Într-o declarație oficială, delegația regiunii transnistrene susține că decizia privind reparația ar fi trebuit să fie luată „în prealabil, în mod transparent și colegial, cu participarea obligatorie a specialiștilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, având în vedere că șase poduri se află în Zona de Securitate.

„Situația potențial conflictuală creată intenționat de reprezentanții RM în jurul presupuselor «reparații» ale podurilor este considerată o provocare evidentă în Zona de Securitate și o tentativă de a împiedica tehnic libertatea de circulație a oamenilor, ceea ce încalcă normele internaționale existente și este inacceptabilă”, se mai arată în declarație.

Pe de altă parte, reărezentanții Biroului politici de reintegrare de la Chișinău au declarat pentru NewsMaker că aceste lucrări sunt efectuate de Î.S. „Administrația Națională a Drumurilor” și sunt menite să repare infrastructura rutieră și să sporească securitatea în traficul rutier, „neavând nicio legătură cu procesul electoral”.

„Autoritățile Republicii Moldova asigură respectarea dreptului constituțional la libera circulație a locuitorilor săi pe întreg teritoriul țării. Tiraspolul dimpotrivă menține diverse bariere artificiale în calea liberei circulații”, subliniază Biroul politici de reintegrare.

Precizăm că la alegerile parlamentare, vor fi organizate 12 secții de votare pentru locuitorii din stânga Nistrului. Adresele unde vor fi deschise acestea, le puteți vedea în acest articol.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

moldova 1/foto simbol

Partidele lui Costiuc, Dodon, Ceban ies luni la protest în fața ANRE: „Vom cere explicații”

Pentru luni, 28 septembrie, în fața sediului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), este programat un protest. Mai mulți politicieni din opoziție au anunțat că vor participa la manifestație. Protestul a fost anunțat în contextul deciziei pe care urmează să o ia ANRE privind aprobarea unor noi tarife pentru gazele naturale și energia termică.

La manifestația din fața ANRE și-au anunțat prezența primarul municipiului Chișinău și liderul partidului „Mișcarea Alternativa Națională”, alături de colegii săi de partid, precum și reprezentanții partidului „Democrația Acasă”, condus de deputatul Vasile Costiuc, ai Partidului Socialiștilor, condus de deputatul Igor Dodon, și ai Partidului Social Democrat European (PSDE), condus de Vasile Bumacov.

Partidul „Democrația Acasă”, care a spus că organizează protestul, a chemat doritorii în fața ANRE „pentru a cere explicații clare privind justificarea economică a acestei scumpiri”. De cealaltă parte, Igor Dodon a spus că „Partidul Socialiștilor va susține orice protest legal împotriva acestei guvernări și va participa la toate acțiunile organizate în perioada următoare”. PSDE a menționat că „orice majorare a tarifelor trebuie să fie fundamentată pe date clare, verificabile și prezentate public”, iar „consumatorii au dreptul să știe de ce cresc tarifele”. La rândul său, Ion Ceban a spus că va fi prezent „în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc”.

Menționăm că, pe 28 septembrie, începând cu ora 10:00, ANRE urmează să aprobe noi tarife pentru gazele naturale și energia termică, după ce furnizorii au solicitat majorarea acestora. În cazul solicitării Energocom de majorare a tarifului la gaz, ANRE propune o creștere de 5,84 lei/m³ față de tariful actual. În cazul solicitării Termoelectrica de majorare a tarifului pentru energia termică, ANRE propune o creștere de 1.257 de lei/Gcal față de tariful actual. În cazul solicitării „CET-Nord” de majorare a tarifului pentru energia termică, ANRE propune o creștere de 1.173 de lei/Gcal.

Compania Energocom și-a motivat solicitarea prin faptul că s-au modificat costurile de procurare a gazelor naturale. „De la ultima cerere de ajustare a prețurilor, depusă la 15 iulie 2026, piața europeană a gazelor a înregistrat o creștere de 42,15%. (…) În aceste condiții, compania înregistrează devieri tarifare negative”, a comunicat Energocom. Menționăm că ultima majorare a tarifului la gazele naturale a avut loc pe 21 august, tot pe fundalul unui protest organizat în fața sediului instituției. Noul tarif a intrat în vigoare pe 1 septembrie curent.

Ultima dată, tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de „Termoelectrica” a fost modificat în februarie 2026, când a fost redus cu 490 de lei/Gcal față de tariful anterior. Tot atunci, tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către „CET-Nord” a fost majorat cu 75 de lei/Gcal față de tariful în vigoare la acel moment.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: