president.gospmr.org

Tiraspolul propune Chișinăului să facă o adresare comună către Rusia și Ucraina pe tema tranzitului gazelor

Autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol propun Chișinăului să facă o adresare comună către Federația Rusă și Ucraina privind asigurarea tranzitului gazului rusesc pentru regiunea transnistreană. Propunerea a fost formulată într-o declarație publicată pe 13 decembrie de către instituția responsabilă de „relații externe” de la Tiraspol. Într-un comentariu pentru NM, Biroul politici de reintegrare a declarat că autoritățile constituționale ale Republicii Moldova fac toate demersurile necesare pentru a soluționa problema energetică, purtând discuții cu mai mulți parteneri externi. Biroul politici de reintegrare a mai precizat că mizează pe „o bună comunicare” cu Tiraspolul, mai ales în eventualitatea unei crize energetice și umanitare în stânga Nistrului. 

În declarația instituției responsabile de „relații externe” de la Tiraspol se menționează că Chișinăul „nu a întreprins pași” pentru a ajunge la acorduri cu Federația Rusă și Ucraina privind livrarea gazului pe malul stâng al Nistrului.

„Propunem să părții moldovenești să trimitem o adresare comună a Transnistriei și Moldovei către Rusia și Ucraina cu rugămintea să ia, din considerente umanitare și grijă față oameni, deciziile necesare privind asigurarea tranzitului gazelor naturale în Transnistria, din care o parte este necesară pentru asigurarea Moldovei (malul drept al Nistrului n. r.) cu energie electrică. (…) Pornim de la premisa că prevenirea unei crize umanitare și a consecințelor negative pentru populație în perioada de iarnă reprezintă o prioritate comună pentru toți participanții implicați, răspunde intereselor celor două țări-mediatoare și garanți în procesul internațional de reglementare moldo-transnistreană și va deveni o contribuție practică importantă a acestora pentru menținerea stabilității în spațiul regional comun”, se mai arată în declarație.

Contactat de NM pentru comentariu, Biroul politici de reintegrare a declarat: „Chișinăul a făcut și face toate demersurile necesare pentru soluționarea problemei energetice în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Republica Moldova, în hotarele ei internațional recunoscute, este responsabilă de destinele tuturor cetățenilor săi, indiferent de origine etnică, limba vorbită, preferențe politice ori locul de trai. Autoritățile constituționale ale Republicii Moldova poartă discuții cu diverși parteneri externi în vederea prevenirii și gestionării unei situații critice. Biroul Politici de Reintegrare contează, desigur și pe o bună comunicare cu Tiraspolul, mai cu seamă în cazul în care vom fi puși în fața unei crize energetice și umanitare în raioanele de est ale țării, în așa fel încât să soluționăm în timp util toate probleme de ordin tehnic care se pot ivi. Ținem să subliniem, că în astfel de situații e important să evităm orice derapaje propagandistice și speculări politice a situației”.

Precizăm că, la 1 ianuarie 2025, expiră contractul dintre Federația Rusă și Ucraina privind tranzitarea gazului livrat către Europa, inclusiv cel pentru regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Autoritățile de la Kiev nu intenționează să prelungească contractul din cauza invaziei ruse din Ucraina. La sfârșitul lui noiembrie, Victor Parlicov, ministrul Energiei de la acea vreme, a fost la negocieri cu președintele Gazprom, Alexei Miller, la Sankt-Petersburg. Ulterior, el a anunțat că Gazprom leagă livrările către regiunea transnistreană pe rute alternative – prin Turcia – de achitarea pretinsei datorii a malului drept al Nistrului.

Pe fundalul incertitudinii privind livrările de gaz în regiunea transnistreană, Parlamentul a aprobat, la solicitarea Guvernului, instituirea stării de urgență în energetică în Republica Moldova pentru 60 de zile, începând cu 16 decembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Sondaj: Peste 80% dintre cetățeni consideră că Moldova nu este pregătită pentru o agresiune externă

Peste 80% dintre cetățeni consideră că Republica Moldova nu este pregătită să facă față unei agresiuni externe, potrivit unui sondaj realizat de centrul de cercetări sociologice CBS AXA și prezentat în ajunul Moldova Security Forum 2026. Peste 60% dintre respondenți spun că țara nu este deloc pregătită pentru un posibil atac armat, iar aproape 24% consideră că este pregătită într-o mică măsură.

Potrivit directorului adjunct al CBS AXA, Vasile Cantarji, 82% dintre cei chestionați nu se simt suficient de informați și pregătiți pentru o situație critică și nu știu ce ar trebui să facă. „S-a constatat că informarea trebuie făcută nu de principalele instituții ale statului, ci de instituțiile de profil, în care, după cum arată studiul, cetățenii tind să aibă mai multă încredere”, a declarat acesta.

Astfel, peste 50% dintre respondenți au un nivel ridicat de încredere în Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar 35% – în biserică. În schimb, de exemplu, în Guvern, Parlament și judecători au încredere aproximativ între 4 și 6% dintre respondenți.

Printre principalele amenințări la adresa securității țării, respondenții au indicat atât războiul, cât și probleme interne. Corupția a fost menționată de peste 15%, sărăcia – de 13,5%, iar războiul din Ucraina – de puțin peste 13,5%. Dependența energetică și dezinformarea au fost indicate de aproape 10% fiecare. Alte răspunsuri au vizat instabilitatea economică, criminalitatea și agresiunea externă, iar 6,5% nu au putut răspunde.

Studiul a mai arătat că șase din zece cetățeni consideră că Moldova are nevoie în continuare de sprijin extern pentru consolidarea securității și apărării. Aproape două treimi dintre respondenți consideră importantă cooperarea cu Uniunea Europeană și România pentru dezvoltarea țării. Totuși, doar aproximativ 4% văd aderarea la NATO drept o soluție pentru securitatea Moldovei. Majoritatea, circa 45%, susțin neutralitatea.

Directorul executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie, a pus opoziția față de aderare pe seama percepției că NATO s-ar pregăti să atace și să ocupe alte țări, în loc să fie văzută ca o alianță defensivă care asigură pacea în regiune. „De aceea, cetățeanul se pronunță împotriva aderării directe a Republicii Moldova la NATO”, a explicat el.

În cazul unei situații de urgență majore, precum un cutremur sau o inundație, aproximativ 33% dintre respondenți consideră că Moldova ar trebui să ceară ajutor în primul rând țărilor UE. Rusia a fost indicată de circa 16%, iar România – de 15%. Țările CSI, NATO, ONU și Ucraina au fost alese de câte 4% sau mai puțin.

Sondajul a fost realizat în perioada 25 august – 9 septembrie 2026, pe un eșantion de 2.009 persoane cu vârsta de cel puțin 18 ani. Marja de eroare este de 2,2%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: