„Tofan – Milei fără femei”: primele reacții după prezentarea viitorului Guvern

Prezentarea componenței viitorului Guvern de către premierul desemnat Vasile Tofan a stârnit primele reacții din partea politicienilor și a societății civile. Unii îl critică pentru că a păstrat aproape aceeași echipă de miniștri, iar alții atrag atenția asupra numărului redus de femei din noul Cabinet. Nu au lipsit nici apelurile la alegeri anticipate și prognozele potrivit cărora Executivul nu va rezista mai mult de „șase luni”. NewsMaker prezintă principalele reacții din spațiul public.

„Aceleași fețe, doar că din alt profil”

Primarul capitalei și liderul MAN, Ion Ceban, s-a numărat printre primii politicieni care au reacționat după ce Vasile Tofan a prezentat lista celor 17 miniștri alături de care urmează să se prezinte, pe 21 iulie, în Parlament pentru a cere votul de încredere al deputaților.

„Aceleași fețe, doar că din alt profil. Este vorba despre așa-numitul Guvern. Oamenii sunt prostiți și furați în continuare de aceeași incompetenți”, a scris Ceban pe rețele.

Liderul MAN a criticat, din nou, partidul de guvernare și a cerut alegeri anticipate: „Poate, de această dată, cetățenii vor înțelege și vor „deschide ochii”!”.

Și liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat componența viitorului Guvern. În opinia sa, înlocuirea lui Alexandru Munteanu cu Vasile Tofan nu reprezintă o schimbare reală a guvernării. Spre deosebire de Ceban, care a cerut alegeri anticipate, Usatîi a făcut și o prognoză privind durata mandatului viitorului Executiv.

„Acest Guvern are, în opinia mea, cel mult șase luni. La următoarele alegeri parlamentare anticipate va apărea, cel mai probabil, un nou partid condus de actualul prim-ministru, Vasile Tofan. În acest fel, actuala putere își pregătește din timp un viitor partener de coaliție pentru următorul Parlament”.

Deputatul fracțiunii Democrația Acasă, Alexandru Verșinin, și-a început reacția în limba franceză: „France… armée… tête d’armée… Joséphine” (nr: „Franța… armată… comandantul armatei… Joséphine”).

La fel ca Ion Ceban și Renato Usatîi, Verșinin a criticat structura viitorului Guvern. Deputatul a spus că s-ar fi așteptat la reducerea numărului de ministere prin comasarea instituțiilor și eliminarea atribuțiilor care se suprapun: „Mă așteptam să văd doar 7 ministere, prin comasarea structurilor și eliminarea suprapunerilor. (…) Mai puțină birocrație. Mai puține funcții politice. Mai multă eficiență. Cred că votul Democrația Acasă este clar”.

„Tofan – Milei fără femei”

Pe lângă reacțiile politicienilor, au apărut și critici din partea societății civile. Activiștii Vitalie Sprînceană și Constanța Dohotaru au atras atenția asupra dezechilibrului de gen din viitorul Cabinet.

„Dezechilibru de gen… Atât s-a putut”, a scris Sprînceană pe Facebook.

La rândul său, Constanța Dohotaru a remarcat că doar patru dintre cei 18 membri ai viitorului Cabinet sunt femei.

„Moldova are o polulație de 52% femei, dar s-au găsit doar 4 din 18 să formeze acest nou guvern libertarian și neoliberal. Putem numi acest guvern „Munteanu2 – just business” sau „Tofan –Milei fără femei”, a scris Dohotaru.

***

Amintim că Vasile Tofan a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru pe 11 iulie, după consultările inițiate de președinta Maia Sandu cu fracțiunile parlamentare. Opoziția a boicotat discuțiile, astfel că la consultări a participat doar PAS, formațiunea care l-a propus pe Tofan pentru șefia Guvernului.

Pe 17 iulie, la aproape o săptămână de la desemnare, Tofan a prezentat componența viitorului Cabinet, cu care urmează să solicite votul de încredere al Parlamentului, pe 21 iulie.

În noul Guvern au fost păstrați 12 dintre actualii miniștri. Schimbări au fost propuse doar la conducerea a patru ministere: Agricultură și Industria Alimentară, Finanțe, Sănătate și Cultură. Cabinetul Tofan va avea 18 membri, inclusiv premierul, dintre care patru sunt femei. Detalii – AICI.

Potrivit CV-ului publicat, Vasile Tofan vorbește fluent cinci limbi străine, a studiat la Harvard Business School din SUA și la Universitatea Erasmus din Olanda, a fondat un startup din domeniul sănătății și a coordonat investiții în mai multe companii. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

De la banking și inteligența artificială la finanțele globale: Cine sunt speakerii Fintech Moldova Conference 2026

Pe 2 octombrie, Chișinăul va reuni lideri din instituții financiare, companii de tehnologie, mediul academic și autorități publice, cu ocazia celei de-a 8-a ediții a Fintech Moldova Conference, powered by maib și Mastercard, o zi dedicată ideilor, tehnologiilor și parteneriatelor care modelează viitorul finanțelor.

Viitorul finanțelor nu este construit doar de bănci. Acesta se conturează la intersecția dintre tehnologie, reglementare, cercetare, antreprenoriat și colaborare internațională.

Această intersecție se află în centrul Fintech Moldova Conference 2026 (FMC26), care va avea loc pe 2 octombrie, la Chișinău Arena. Ajunsă la cea de-a opta ediție, conferința va reuni peste 500 de participanți din Moldova și din străinătate, devenind un punct de întâlnire pentru cei care dezvoltă, reglementează, cercetează și utilizează următoarea generație de servicii financiare.

Lista speakerilor din acest an reflectă această ambiție: o combinație diversă de voci locale și internaționale, de la directori de top din sectorul bancar și specialiști în tehnologie până la autorități de reglementare, factori de decizie și profesori universitari. Împreună, aceștia vor explora inovația financiară din perspective multiple, conectând provocările strategice ale sectorului financiar din Moldova cu evoluțiile și experiența piețelor internaționale.

O conversație care reunește întregul ecosistem financiar

Una dintre caracteristicile definitorii ale FMC26 este diversitatea expertizei reprezentate pe scenă.

Din sectorul bancar, Macar Stoianov, Vicepreședinte al maib, și Aliona Stratan, Prim-vicepreședintă a maib, vor contribui cu perspective din interiorul uneia dintre principalele instituții financiare din Moldova. Lor li se vor alătura Irina Untila, VP, Country Manager Mastercard Moldova, și Ilker Kurtuluș, Senior Managing Consultant, Advisors & Consulting Services, Mastercard, aducând experiență din industria plăților și a tehnologiei financiare.

Perspectiva autorităților de reglementare și a sectorului public va fi reprezentată de Anca Dragu, Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, și Dumitru Budianschi, Președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare. Participarea acestora reflectă importanța dialogului dintre instituțiile financiare, furnizorii de tehnologie și autoritățile responsabile de cadrul în care se dezvoltă inovația.

Cooperarea internațională va avea, de asemenea, un loc important în această conversație. Richard Kohli, Directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Moldova, va aduce perspectiva unui partener de dezvoltare, în timp ce reprezentanții Invest Hong Kong vor prezenta oportunitățile și particularitățile sectorului fintech din Hong Kong.

Valoarea acestei diversități nu constă doar în reprezentarea unor domenii profesionale diferite. Ea rezultă din reunirea acestor perspective în aceeași conversație, în care întrebările despre tehnologie se întâlnesc cu cele despre implementare, dezvoltarea pieței, accesul la servicii financiare și mediul de reglementare.

De la inteligența artificială și infrastructura cloud la noua generație de plăți

Tehnologia transformă serviciile financiare la multiple niveluri, de la modul în care clienții interacționează cu băncile până la infrastructura care susține tranzacțiile și datele financiare.

FMC26 va explora aceste evoluții prin contribuțiile unor specialiști internaționali din domeniul tehnologiei și fintech.

Julien Defosse, AWS Worldwide Financial Services – Banking Industry Lead, va aborda infrastructura financiară în cloud, un subiect central în discuțiile despre modul în care instituțiile financiare își construiesc și își dezvoltă mediile tehnologice.

Agenda va include, de asemenea, o discuție despre inovația bazată pe inteligența artificială în retail banking. O altă sesiune va explora plățile agentice, reflectând interesul tot mai mare pentru modul în care sistemele bazate pe inteligență artificială ar putea schimba inițierea și efectuarea tranzacțiilor.

Între timp, Klaudia Ochman, Professional Services Business Leader pentru Europa de Sud-Est la NCR Atleos, va discuta despre extinderea accesului la servicii financiare prin intermediul soluțiilor de self-service bancar bazate pe inteligență artificială.

Aceste conversații vor fi completate de perspective din partea Salt Edge, Chaos Gears, DAAC Digital și IBM, abordând teme precum Open Banking, securitatea datelor financiare și rolul tehnologiei în modernizarea instituțiilor financiare.

Programul nu se limitează la tehnologii individuale. Un panel dedicat, The New Architecture of Banking, va reuni reprezentanți ai mai multor companii de tehnologie și fintech pentru a discuta despre modul în care Open Finance, inteligența artificială, cloud computing și soluțiile de self-service transformă instituțiile financiare.

Pentru profesioniștii din sectorul financiar, aceste discuții reprezintă o oportunitate de a analiza modul în care se conectează aceste evoluții și ce ar putea însemna ele pentru viitorul bankingului.

Dincolo de Moldova: plăți transfrontaliere și expertiză internațională

Inovația financiară se desfășoară tot mai mult dincolo de granițele naționale. Noile infrastructuri de plăți, investițiile internaționale și schimbul de cunoștințe între piețe fac parte dintr-un peisaj financiar în continuă transformare.

FMC26 va aduce aceste dimensiuni internaționale în prim-plan prin intermediul mai multor sesiuni.

Conferința îl va găzdui pe Domenico Scaffidi, membru al Standards Advisory Panel al Bank of England, pentru o sesiune dedicată plăților transfrontaliere. Intitulată Cross-Border Payments at a Turning Point: Interoperability, Innovation and the Future of Money, aceasta va aborda un subiect de relevanță directă pentru instituțiile financiare care activează într-o economie tot mai interconectată.

Aceste contribuții internaționale oferă oportunitatea de a privi dincolo de evoluțiile interne și de a analiza modul în care tendințele globale, standardele și centrele financiare internaționale se raportează la propriul ecosistem fintech al Moldovei.

Rolul mediului academic: conectarea cercetării cu inovația financiară

În timp ce industria și autoritățile de reglementare se concentrează adesea pe implementare și provocările imediate, cercetarea academică oferă o altă perspectivă importantă: examinarea factorilor economici, a dovezilor și a implicațiilor pe termen lung ale inovației financiare.

FMC26 va aduce în prim-plan două voci academice remarcabile.

Profesorul Raj M. Desai, profesor și prodecan pentru studii postuniversitare la Georgetown University, va aborda finanțarea externă a dezvoltării Moldovei, inclusiv asistența externă, remitențele, investițiile străine și alte surse de capital privat.

Sesiunea va aduce o perspectivă economică mai amplă asupra conferinței, conectând dezvoltarea sectorului financiar cu sursele de capital care pot susține dezvoltarea economică a Moldovei.

David Stolin, profesor de finanțe la Toulouse Business School, va aborda importanța cercetării academice în domeniul inovației financiare.

Participarea acestora evidențiază o dimensiune importantă a conferinței: inovația financiară nu înseamnă doar adoptarea unor tehnologii noi. Înseamnă și înțelegerea piețelor, evaluarea dovezilor și analiza modului în care evoluează sistemele financiare în timp.

Prin integrarea cercetării academice într-o discuție care include instituții financiare, companii de tehnologie și autorități publice, FMC26 creează spațiu pentru perspective care se pot completa reciproc.

Viitorul financiar al Moldovei: inovație, reglementare și colaborare

Dezvoltarea unui ecosistem fintech depinde de mai mult decât tehnologie. Este nevoie și de un mediu în care instituțiile financiare, inovatorii, investitorii și autoritățile publice să poată interacționa și colabora.

Această temă va fi abordată direct în cadrul unui panel dedicat rolului autorităților și al organismelor de reglementare în dezvoltarea ecosistemului fintech.

Agenda publicată include reprezentanți ai instituțiilor publice și ai pieței financiare din Moldova, inclusiv Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională a Pieței Financiare și Bursa de Valori a Moldovei. Participarea mai multor reprezentanți ai ministerelor este încă în curs de confirmare.

Discuția își propune să aducă perspective instituționale diferite într-un dialog despre condițiile necesare pentru inovarea financiară și dezvoltarea ecosistemului fintech din Moldova.

Pentru participanții locali, aceasta este o oportunitate de a aborda subiecte care depășesc produsele sau tehnologiile individuale: relația dintre inovație și reglementare, dezvoltarea piețelor financiare și colaborarea necesară pentru a susține transformarea sectorului financiar.

Mai mult decât o conferință: un punct de întâlnire pentru ecosistemul fintech

De la lansarea sa în 2019, Fintech Moldova Conference a oferit o platformă pentru instituții financiare, companii de tehnologie, factori de decizie, fondatori și alți actori relevanți, facilitând schimbul de cunoștințe și explorarea unor noi oportunități.

Edițiile precedente au abordat subiecte precum Open Banking, crowdfunding și digital banking. Ediția din 2026 continuă această direcție, extinzând conversația către inteligența artificială, plățile agentice, infrastructura cloud, securitatea datelor financiare, plățile internaționale și rolul finanțării externe în dezvoltarea Moldovei.

Conferința face parte, de asemenea, din Moldova Business Week 2026, integrând fintech-ul într-o conversație mai amplă despre afaceri, investiții și dezvoltare economică.

Cu peste 500 de participanți așteptați din sectoarele financiar, tehnologic și public, FMC26 își propune să reunească nu doar speakeri și audiențe, ci și comunitățile ale căror activități influențează evoluția serviciilor financiare.

Pentru participanți, oportunitățile depășesc cadrul prezentărilor. Acestea includ întâlnirea cu alți profesioniști, schimbul de idei cu experți internaționali, explorarea unor potențiale parteneriate și conectarea cu persoane care abordează provocări similare din perspective diferite.

Participă la Fintech Moldova Conference 2026

Pe 2 octombrie, Chișinău Arena va găzdui o zi de discuții, prezentări și networking, dedicată tehnologiilor, instituțiilor și ideilor care modelează viitorul finanțelor.

Cu speakeri din mediul academic, sectorul bancar, fintech, tehnologie, reglementare și cooperare internațională, FMC26 își propune să creeze o conversație care reflectă natura interconectată a ecosistemului financiar actual.

Fintech Moldova Conference 2026
2 octombrie 2026 | Chișinău Arena, Moldova

Descoperă speakerii, explorează agenda și achiziționează biletul pe fintech.md/fmc26.

Agenda conferinței și lista speakerilor sunt în curs de definitivare. Unele sesiuni și participări urmează să fie confirmate.

Fintech Moldova Conference 2026 powered by maib și Mastercard este organizată de Fintech Moldova.

Parteneri Gold: Salt Edge, SIBS Romania, NCR Atleos, DAAC digital, IBM, AWS, Chaos Gears.

Partneri Strategici: Biroul de Cooperare al Elveției în Moldova prin intermediul Proiectului OPTIM, implementat de Helvetas, Invest Hong Kong, Programul Innovate Moldova, finanțat de Guvernele Suediei și Regatului Unit, Invest Moldova.

Partneri Media: Bancamea, Newsmaker, Bani.md, Stiri.md, Point.md, Simpals, Glossa.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: