Parlamentul Republicii Moldova

Tofan roagă antreprenorii să raporteze controalele abuzive: „Când vine Fulger și PCCOCS, își pierd încrederea în țară”. Unde o pot face

Guvernul lansează adresa de e-mail – [email protected] –  unde antreprenorii sunt invitați să sesizeze cazurile de controale pe care le consideră abuzive. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan, în cadrul ședinței Guvernului din 22 iulie. Potrivit acestuia, în ultima perioadă s-au intensificat controalele „sufocante” asupra mediului de afaceri. Șeful Executivului i-a cerut viceprim-ministrului Eugeniu Osmochescu să prezinte, în acest context, până la 9 septembrie, un pachet de măsuri pentru reducerea acestor practici.

Tofan a anunț, în prima sa ședință în fruntea Guvernului, că a primit deja sesizări din partea unor antreprenori, în special exportatori, care susțin că ar fi „presați de unele servicii de control”.

Premierul i-a cerut viceprim-ministrului Eugeniu Osmochescu, responsabil de digitalizare și economie, să prezinte, până la 9 septembrie, un set de măsuri pentru combaterea controalelor pe care le-a calificat drept „abuzive” și „sufocante”.

Vasile Tofan a lansat, totodată, adresa de e-mail [email protected], unde antreprenorii sunt invitați să descrie în detaliu experiențele prin care au trecut.

„Rog toți antreprenorii care consideră că au fost subiectul unor controale abuzive să raporteze experiența lor, să ne scrie, cu lux de amănunte. Chiar vă rog. (…) Cred că vom primi zeci de mesaje, dar poate chiar și sute. Vă rog frumos, aceasta este șansa voastră directă să ne spuneți istoria voastră. Noi o să le procesăm toate aceste adresări și cred că o să învățăm din ele. Unele din ele o să le citim chiar public aici, în ședința Guvernului. (…) Noi le cerem să investească, să fie optimiști, dar când vine Fulger peste tine cu PCCOCS, mă iertați, că o spun, atunci antreprenorii își pierd încrederea în țară”, a declarat Vasile Tofan.

Amintim, Guvernul Tofan a fost învestit în funcție în dimineața zilei de astăzi după ce, pe 21 iulie, a primit votul de încredere al Parlamentului. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc la Președinție, în prezența șefei statului, Maia Sandu, și a președintelui Parlamentului, Igor Grosu.

Vasile Tofan a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru pe 11 iulie, după consultările inițiate de președinta Maia Sandu cu fracțiunile parlamentare. Programul de guvernare și echipa de miniștri au fost aprobate de Parlament cu voturile deputaților PAS. În noul Cabinet, patru portofolii au revenit unor miniștri noi: Agricultură, Cultură, Finanțe și Sănătate.

NewsMaker a analizat programul cu care noul Cabinet își propune să guverneze. Ce promisiuni au făcut, aflați – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ion Onța, consilierul MAN reținut pentru escrocherie: „Dosarul este fabricat la comanda șefului INI”. Catlabuga: „Nu îl cunosc”

Consilierul municipal din partea MAN, Ion Onța, care acum două săptămâni a fost reținut într-un dosar de escrocherie cu un prejudiciu estimat la peste 3 milioane de lei, rămâne în arest la domiciliu. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău pe 29 iulie. După ședința de judecată, Onța a declarat că dosarul ar fi fost „fabricat la comandă” de șeful Inspectoratului Național de Investigații (INI), Arcadie Catlabuga, și finul acestuia, Sergiu Rău. Catlabuga respinge acuzațiile și spune că nu îl cunoaște personal pe consilierul MAN.

Onța: „Este un dosar fabricat la comandă”

Ion Onța, consilierul municipal din echipa primarului Ion Ceban, susține că dosarul penal în care este vizat ar fi fost fabricat la comanda „directă” a șefului INI și a finului acestuia.

„Aceste pretinse victime sunt foștii mei colegi, care au fost condiționați să scrie plângerile acestea și să treacă abuziv dintr-un dosar civil într-unul penal. Ba mai mult, sunt probe, transferuri oficiale bancare și contracte de vânzare-cumpărare. (…) Cu două săptămâni înainte de reținere, fiinul lui Arcadie Catlabuga m-a amenințat cu moartea și mi-a propus ca să soluționeze întrebarea pretinsă tot de ei înaintată, sub pretextul să-i vând un bun imobil de la Colonița cu o reducere de minus 40.000 euro”, a declarat Ion Onța, potrivit unor imagini video publicate de Realitatea.

Consilierul MAN a declarat că a depus o plângere penală la Procuratura Generală și susține că afirmațiile sale sunt susținute de „dovezi”. Totuși, acesta a refuzat să le facă publice deocamdată.

Întrebat de ce consideră că șeful INI ar vrea să-i facă „rău”, Onța a declarat că ar fi colaborat timp de mai mulți ani cu Catlabuga prin intermediul finului de cununie al acestuia, Sergiu Rău. Totodată, consilierul MAN susține că Catlabuga ar deține bunuri care ar fi înregistrate pe numele finului său.

Catlabuga respinge „categoric toate acuzațiile”

Într-o reacție publică, șeful Inspectoratului Național de Investigații, Arcadie Catlabuga, a respins „categoric” toate acuzațiile consilierului MAN, Ion Onța. Acesta a precizat, într-o postare pe Facebook, că nu îl cunoaște pe Onța și nici el, nici membrii familiei sale nu au avut vreodată „relații sau tangențe cu acesta”.

„Cauza penală în care este vizat a fost pornită în baza plângerilor depuse de două persoane, cu respectarea strictă a prevederilor legislației în vigoare. Nu cunosc personal persoanele care au depus plângerile și resping ferm orice afirmație privind presupuse acțiuni de intimidare sau condiționare a participanților la proces din partea angajaților Inspectoratului național de investigații. În ceea ce privește materialele cauzei penale, nu am acces la acestea și, în consecință, nu sunt în drept să mă expun asupra conținutului lor”, susține Catlabuga.

Șeful INI a mai precizat că familia sa „nu deține în proprietate sau folosință alte bunuri decât cele declarate în declarația de avere și interese personale și nu deține bunuri înregistrate pe numele unor terțe persoane”.

***

Amintim, Ion Onța – consilier în Consiliul Municipal Chișinău, ales pe lista Mișcării Alternativa Naționale – a fost reținut pe 14 iulie. Acesta este cercetat penal după ce ar fi înșelat doi investitori cu peste 155 000 de euro, promițându-le câștiguri anuale de 20% din investiții fictive în proiecte imobiliare din Chișinău.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 8 la 15 ani.

Ce avere declară Onța, am scris – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: