rbc

Tokaev a anunțat retragerea trupelor de menținere a păcii și anularea stării de urgență în trei provincii

Președintele Kazahstanului Kassym-Jomart Tokayev a anunțat pe 12 ianuarie că, de mâine, forțele de menținere a păcii din cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) se vor retrage din țară, se arată într-un comunicat pe site-ul oficial al administrației prezidențiale.

Tokaev le-a mulțumit partenerilor pentru ajutorul acordat în „stabilizarea situației”.

„Mîine, 13 ianuarie, începe retragerea organizată a contingentului de pacificatori ai OTSC. Am discutat cu conducerea țărilor respective. Profit de ocazie pentru a-mi exprima reunoștința pentru munca depusă în ultimele zile. Însăși sosirea contingentului de pacificatori ai OTSC în Kazahstan, inclusiv la Almatî, a jucat un rol important pentru stabilizarea situației în țara noastră. A contribuit semnificativ și din punct de vedere psihologic pentru a demasca agresiunea teroriștilor și a bandiților. Misiunea e catalogată drept una de succes. Le mulțumesc încă o dată colegilor mei, șefi de stat”, a declarat Tokaev.

Președintele kazah a mai menționat că situația creată „a confirmat încă o dată valoarea Organizației în calitate de structură militar-politică”.

De asemenea, Tokaev a semnat decretul privind anularea stării de urgență în provinciile Kazahstanul de Nord, Pavlodar și Kazahstanul de Vest. Acesta va fi anulat din 13 ianuarie, ora 7:00. 

Amintim că protestele au izbucnit în Kazahstan pe 2 ianuarie în orașul Janaozen, situat în sud-vestul țării. Oamenii au ieșit în stradă fiind indignați de creșterea prețului pentru gazul lichefiat. În scurt timp, manifestații similare au izbucnit în toată țara, iar cererile protestatarilor au devenit politice. Cele mai agresive demonstrații s-au produs la Almatî.

În noaptea de 4 spre 5 ianuarie guvernul kazah a demisionat, iar președintele Kassym-Jomart Tokaev a decretat stare de urgență în toată țara. Ulterior, acesta a preluat conducerea Consiliului de securitate, al cărui lider era anterior ex-președintele kazah Nursultan Nazarbaev. Pe 5 ianuarie, Tokaev s-a adresat către liderii țărilor din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), din care fac parte Rusia, Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, cu solicitarea de a „ajuta Kazahstanul să depășească pericolul terorist”. OTSC a anunțat că a trimis trupe de menținere a păcii în Kazahstan. De asemenea, moscova a trimis parașutiști și tehnică militară.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/ad.nl

Presupus caz de abuz sexual asupra unei minore din raionul Călărași: ce spune poliția

Poliția a pornit o cauză penală după ce a fost sesizată cu privire la presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unei minore din raionul Călărași. Copila se afla în raionul Ștefan Vodă în momentul în care ar fi avut loc faptele reclamate. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că expertiza medico-legală nu a identificat semne care să confirme comiterea unui act sexual, însă ancheta continuă.

Potrivit unui comunicat al IGP, sesizarea a fost făcută la 28 mai. Imediat după sesizare, autoritățile au dispus efectuarea unei expertize medico-legale a minorei. „Potrivit concluziilor acesteia, nu au fost constatate semne care să confirme comiterea unui act sexual”, a precizat instituția.

Cazul a continuat să fie investigat, întrucât sesizarea viza presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unui minor. Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală.

În cadrul urmăririi penale au fost audiate persoanele relevante și mai mulți martori. Minora a fost audiată în condiții speciale, cu respectarea garanțiilor prevăzute de lege și a interesului superior al copilului.

Poliția a anunțat că a identificat și a audiat o persoană în calitate de bănuit. Aceasta nu recunoaște comiterea faptelor investigate.

Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, anchetatorii au dispus mai multe evaluări și expertize de specialitate, inclusiv o evaluare psihologică și o expertiză psihiatrică a minorei.

Investigația se desfășoară sub conducerea procurorului, iar polițiștii continuă acțiunile procesuale pentru administrarea probelor și stabilirea circumstanțelor cazului.

Poliția a precizat că nu va divulga identitatea minorei, conținutul declarațiilor acesteia sau alte informații care ar putea duce la identificarea ei, pentru a proteja interesul superior al copilului și pentru a nu prejudicia ancheta.

Precizările IGP vin după ce mama minorei a comunicat public despre cazul despre presupusul caz de abuz sexual.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: