27 august Ziua Independenței
Максим Андреев, NewsMaker

Trafic suspendat în centrul capitalei. Transportul public a fost redirecționat

De Ziua Independenţei Republicii Moldova, pe 27 august 2021, între orele 06:00 – 14:00, va fi suspendat traficul rutier pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, de la intersecția cu str. Mihai Viteazul până la intersecția cu str. Vasile Alecsandri. De asemenea, între orele 07:00 – 23:00, va fi sistată circulația transportului, în perimetrul Pieței Marii Adunări Naționale, de la str. A. Pușkin până la str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni.  

În contextul organizării manifestărilor cultural – artistice și a paradei militare, consacrate Zilei Independenței Republicii Moldova, va fi sistată temporar circulația rutieră în următoarele zile:

–         Pe 20 august și 23 august, în intervalul orelor 23:00 – 05:00, pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt de la intersecția cu str. Mihai Viteazul până la intersecția str. Vasile Alecsandri.

–         24 august 2021, între orele 07:00 – 15:00, pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt de la str. A. Pușkin până la str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni.

–         25 august 2021, în intervalul orelor 09:00 – 14:00, pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, de la intersecția cu str. Mihai Viteazul până la intersecția cu str. Vasile Alecsandri și între orele 07:00 – 11:00, pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt de la str. A. Pușkin până la str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni.

–         26 august 2021, între orele 06:00 – 15:00, pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, de la str. A. Pușkin până la str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni.

Pe durata desfășurării manifestărilor cultural – artistice consacrate Zilei Independenței Republicii Moldova, în Piața Marii Adunări Naționale, circulația transportului public va fi organizată după cum urmează:

Troleibuze:

  • Rutele nr. 1, 5, 8 în direcția spre sectorul Buiucani – de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseele stabilite, iar în direcția spre sectorul Botanica – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, str. 31 August 1989, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseele stabilite.
  • Ruta nr. 4 în direcția spre sectorul Buiucani – de pe bd. Constantin Negruzzi pe str. Ciuflea, str. București și în continuare pe traseul stabilit, iar în direcția spre sectorul Botanica – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfînt pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, str. 31 August 1989, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.
  • Ruta nr. 22 în direcția spre sectorul Buiucani – de pe bd. Dacia pe str. București, str. Alexei Șciusev, str. Mihai Viteazul, str. Columna, str. Henri Coandă, Piața Dimitrie și în continuare pe traseul stabilit, iar în direcția spre sectorul Botanica – de pe str. Ion Creangă pe str. Vissarion Belinski, str. Vasile Lupu, str. Constantin Stere, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, str. 31 August 1989, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.
  • Rutele nr. 30, 31 de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Vasile Alecsandri, str. București, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseele stabilite.
  • Ruta nr. 34 în direcția spre sectorul Buiucani – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Ciuflea, str. București, str. Alexei Șciusev, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, Piața Dimitrie Cantemir și în continuare pe traseul stabilit, iar în direcția spre sectorul Botanica – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, str. 31 August 1989, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.

Autobuze:

  • Rutele nr. 9, 46: Tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, str. 31 August 1989, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseele stabilite, Retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexandr Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseele stabilite.
  • Ruta nr. 5: Tur – va circula pe traseul stabilit, Retur – de pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni pe str. 31 August 1989, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseul stabilit.
  • Rutele nr. 9, 46: Tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, str. 31 August 1989, str. Alexandr Pușkin, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseele stabilite, Retur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexandr Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt și în continuare pe traseele stabilite.
  • Ruta nr. 11: Tur – de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Alexandr Pușkin, str. Alexandru cel Bun, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni și în continuare pe traseul stabilit, Retur – va circula pe traseul stabilit.

.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Celal Gunes/AA/picture alliance

SUA oferă o recompensă de până la $20 mln pentru informații despre programul nuclear al Iranului

Autoritățile de la Washington oferă o recompensă de până la 20 de milioane de dolari și posibilitatea relocării în Statele Unite ale Americii în schimbul unor informații despre programul nuclear al Iranului. Anunțul a fost făcut de Comandamentul Central al Forțelor Armate ale SUA (CENTCOM), vineri, 6 noiembrie, într-o postare pe rețeaua de socializare X.

Potrivit CENTCOM, oferta face parte din programul „Rewards for Justice” al Departamentului de Stat al SUA. Recompensa este oferită pentru informații despre programul nuclear iranian, inclusiv despre instalațiile, echipamentele și persoanele implicate în dezvoltarea acestuia, printre care și membri ai comunității științifice.

Programul a fost lansat în 1984 și face parte dintr-un sistem guvernamental de recompense pentru informații care pot contribui la protejarea cetățenilor americani și a intereselor Statelor Unite ale Americii. Autoritățile nu au precizat în ce condiții informațiile furnizate ar putea fi recompensate cu suma maximă de 20 de milioane de dolari.

Acuzațiile la adresa Iranului

În anunțul privind recompensa, Departamentul de Stat a afirmat că Iranul nu și-a respectat obligațiile asumate în cadrul acordurilor de garanții cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). Din acest motiv, agenția nu mai poate monitoriza în permanență producția și stocurile unor componente esențiale, precum centrifugele.

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat în repetate rânduri că armata americană a distrus practic în totalitate programul nuclear al Iranului.

„Dacă nu am fi atacat Iranul, astăzi nu ați mai fi avut Israelul. Dacă Iranul ar fi avut arme nucleare, le-ar fi folosit. Ar fi distrus întregul Orient Mijlociu”, a declarat Trump în seara zilei de 6 noiembrie, la West Palm Beach, în statul Florida, relatează Deutsche Welle.

Trump spune că Iranul vrea să încheie un acord

Totodată, președintele american a afirmat că Iranul își dorește încheierea conflictului, după ce economia și forțele sale armate ar fi fost grav afectate în cele opt luni de război.

„În prezent, purtăm negocieri cu ei. Își doresc foarte mult să ajungă la un acord”, a declarat Trump.

Mediatorii și-au intensificat eforturile diplomatice pentru a preveni reluarea luptelor. Pe 3 noiembrie, președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat că guvernul său continuă să caute o soluție diplomatică la criză.

La începutul acestei săptămâni, Trump a declarat că mai are de „rezolvat” una sau două ținte. Printre acestea a menționat așa-numitul munte Pickaxe, situat în centrul Iranului. Se presupune că acolo s-ar afla o instalație nucleară, însă autoritățile de la Teheran neagă acest lucru.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: