chișinău.md

Trafic suspendat pe strada București din capitală

Primăria municipiului Chișinău informează că sâmbătă, 29 februarie, a.c., va fi suspendat traficul rutier pe str. București, în perimetrul str. A. Șciusev – str. Ciuflea. Măsura este impusă de executarea lucrărilor de curățare și tăiere a arborilor bolnavi și avariați.

Având în vedere necesitatea executării lucrărilor silvotehnice pe str. București, circulația rutelor de troleibuze va fi organizată după cum urmează:

Ruta nr. 3 – se suspendă;

Ruta nr. 4 – se modifică după cum urmează: de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt pe str. Ion Creangă (întoarcere la Piața Unirii Principatelor) și în continuare pe traseul stabilit;

Ruta nr. 17 – se scurtează până la str. Ciuflea;

Ruta nr. 29 – se modifică după cum urmează: de pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, str. Mihai Viteazul și în continuare pe traseul stabilit.

Ruta nr. 35 – se modifică după cum urmează: de pe str. Vasile Lupu pe str. M. Kogălniceanu, str. S. Lazo, str. A. Mateevici, str. Vasile Alecsandri și în continuare pe traseul stabilit.

Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze din partea cetățenilor pentru incomoditățile create.

Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

Ceban anunță protest la ANRE în ziua examinării noului tarif la gaz: „Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie” VIDEO

Ion Ceban, primarul Chișinăului și liderul „Mișcării Alternative Naționale” (MAN), a anunțat un protest în fața sediului Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), față de creșterea tarifelor la resursele energetice. Manifestația va fi organizată luni, 28 septembrie, la ora 10:00, în timp ce ANRE urmează să se întrunească pentru a aproba majorarea tarifului la gaz.

„Luni, la ora 10:00, la ANRE, voi fi prezent eu și 100 de colegi de-ai mei de la MAN, în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc. Această instituție este direct responsabilă, ca și toți cei de la guvernare, de aceste creșteri la gaz, la căldură și la multe altele. Cred că ar fi timpul să vină și mulți alți oameni, fie din partidele politice parlamentare, extraparlamentare, oameni de bună credință. (…) Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie”, a transmis Ion Ceban într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Amintim că Energocom a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru gazele naturale de la 20,30 lei la 26,25 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA. Potrivit proiectului de decizie al ANRE, însă, tariful ar urma să crească până la 26,14 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA.

ANRE va examina proiectul de decizie privind noul tarif pe 28 septembrie.

Începând cu 1 septembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova achită 20,30 lei pentru un metru cub de gaze naturale, inclusiv TVA. Tariful anterior era de 14,42 lei pentru un metru cub.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: