autoblog.md

Traficul rutier pe drumurile naționale, monitorizat de către ANTA, în ziua alegerilor

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) va monitoriza traficul rutier pe teritoriul țării, în ziua alegerilor prezidențiale. ANTA solicită tuturor celor care dețin automobile cu un număr de locuri mai mare de opt, să nu se deplaseze pe drumurile naționale pe data de 1 noiembrie 2020.

În acest sens, în scopul evitării transportului alegătorilor la secțiile de votare de către concurenții electorali sau alte persoane terțe, ANTA amintește că în perioada de timp rezervată votării, și anume între orele 07.00 și 21.00,  se permite deplasarea pe teritoriul țării doar a transportului rutier de persoane prin curse regulate care funcționează potrivit legislației Republicii Moldova și a autovehiculelor a căror capacitate de transportare nu este mai mare de opt persoane.

La fel, în ziua alegerilor se interzice organizarea transportului alegătorilor la secția de votare cu scopul de a-i determina să voteze pentru unul din candidați.

Efectuarea transportului alegătorilor la secția de votare cu autobuze, cu excepția cazurilor alegătorilor cu dizabilități, la fel este interzisă.

O hotărâre în acest sens a fost luată anterior de către Comisia Electorală Centrală.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Vladimir Zelenski

Vasile Tofan s-a întâlnit cu Vladimir Zelenski, la Kiev. Ce au discutat (VIDEO)

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, s-a întâlnit luni, 26 octombrie, la Kiev, cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Cei doi oficiali au discutat despre proiecte de infrastructură, cooperarea în domeniul securității, gestionarea resurselor de apă și integrarea europeană a celor două țări.

Potrivit mesajelor publicate de cei doi oficiali după întrevedere, printre subiectele abordate s-au numărat construcția și modernizarea podurilor, drumurilor și căilor ferate, precum și consolidarea conexiunilor energetice dintre Republica Moldova și Ucraina.

Tofan a menționat și gestionarea comună a resurselor de apă, în special a râului Nistru, precum și identificarea unor noi oportunități pentru companiile din ambele țări.

„Am abordat și aspectele legate de securitate, inclusiv situația din Transnistria și consolidarea cooperării militare dintre țările noastre. Astăzi, prim-miniștrii Ucrainei și Republicii Moldova au semnat un acord de cooperare în acest domeniu. Este important ca eforturile noastre comune să se concretizeze în rezultate pentru cetățenii și țările noastre”, a mai precizat Vladimir Zelenski.

Amintim că, pe 26 octombrie, Vasile Tofan efectuează o vizită la Kiev, alături de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vasile Bolea, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Șeful Guvernului de la Chișinău a avut o întrevedere cu premierul Ucrainei, Seghei Korețki. Oficialii au discutat și despre dezvoltarea rutelor de transport, modernizarea punctelor de trecere a frontierei, consolidarea conexiunilor energetice și coordonarea gestionării resurselor de apă ale Nistrului. De asemenea, prim-miniștrii au participat la semnarea unui acord de cooperare tehnico-militară, care va facilita schimbul de experiență și utilizarea tehnologiilor ucrainene pentru protejarea spațiului aerian.

Tofan mai are programată o întâlnire cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: