Imagine simbol

Tragedie la Anenii Noi: Două surori, de 3 și 4 ani, au murit după ce s-au intoxicat cu fum

Două surori, în vârstă de trei și, respectiv patru ani, și-au pierdut viața, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, din cauza sobei defecte. Tragedia a avut loc în localitatea Geamăna din raionul Anenii Noi. Informația a fost confirmată pentru NM de Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și Inspectoratul General al Poliție (IGP).

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a IGSU, Liliana Pușcașu, a declarat că pompierii și salvatorii nu au fost solicitați pentru intervenție. „Despre caz am fost informați din cadrul Serviciului 112, după depistarea minorelor. Circumstanțele urmează a fi stabilite, dar și cauza morții”, a declarat Liliana Pușcașu pentru NM.

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a IGP, Diana Fetco, a declarat că tragedia s-a produs pe 9 ianuarie. Oamenii legii au fost alertați despre faptul că două minore au fost găsite în stare inconștiență în casa lor în jurul orei 13:00.

„Deplasându-se la fața locului, medicii au constatat decesul a două minore de 3 și, respectiv, 4 ani. Corpurile neînsuflețite au fost îndreptate pentru efectuarea expertizei medico-legale și stabilirea cauzei exacte a decesului”, a declarat Diana Fetco pentru NM.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz, pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

MAI/foto simbol

Operațiunea „Girofar” în Republica Moldova: ce vor verifica polițiștii în trafic timp de 6 zile

Începând cu 15 septembrie și până pe 20 septembrie, în Republica Moldova va avea loc operațiunea „Girofar”. Șoferii vor fi monitorizați pentru a vedea cum respectă regulile de circulație, în special obligația de a acorda prioritate vehiculelor prioritare aflate în misiune. Despre aceasta a anunțat Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Operațiunea are loc la nivel național și este orientată spre prevenirea accidentelor rutiere și sporirea siguranței în trafic, a comunicat IGP.

„În această perioadă, polițiștii vor monitoriza modul în care conducătorii auto respectă regulile de circulație, în special obligația de a acorda prioritate vehiculelor cu regim de circulație prioritar aflate în misiune. Poliția reamintește: atunci când un vehicul de intervenție se apropie având în funcțiune semnalele luminoase și/sau sonore speciale, acordați-i prioritate și facilitați-i deplasarea în siguranță”, a declarat Inspectoratul.

Menționăm că, săptămâna trecută, echipele de pe ambulanță au intervenit la 117 de persoane care au suferit în urma a 95 de accidente rutiere, potrivit datelor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. După acordarea asistenței medicale urgente, 94 de pacienți, inclusiv 21 de copii au fost transportați la spital.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: